Monitorizare API: PAS a fost cel mai des plasat în context negativ
-
15 Iunie 2021 17:00
Concurentul electoral Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a fost protagonistul celor mai multe materiale la 10 portaluri monitorizare, dar și cel mai des plasat într-un context negativ. Pe de altă parte, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) a fost cel mai des plasat într-un context pozitiv. Sunt constatările primului raport de monitorizare a comportamentului editorial al presei online în perioada și campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate, 1-10 iunie. Raportul a fost realizat de Asociația Presei Independente (API) și prezentat de Aneta Gonța, expert API, la o conferință de presă la IPN.
Experta a precizat că per total experții media au analizat 1107 materiale jurnalistice, care s-au referit direct sau indirect la perioada și campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate. Potrivit raportului, materialele publicate de portalurile monitorizate au fost disproporționate din punct de vedere al genului, în favoarea bărbaților, aceștia fiind citați de peste trei ori mai des decât femeile. Experta a menționat că tema predilectă a presei online este politicul și declarațiile sau acțiunile partidelor, iar procesul electoral propriu-zis este reflectat mult mai rar (unui material despre procesul electoral i-au revenit cinci știri și/sau opinii despre politică și partide). Majoritatea au fost știri despre concurenții electorali, activitățile lor politice, procesul de înregistrare la CEC și lansarea în campanie.
„În perioada 1-10 iunie 2021, cele 10 publicații online monitorizate au abordat în special subiecte politice în context electoral, și mai puțin procesul electoral per ansamblu. Trei publicații au avut o politică editorială relativ echilibrată în raport cu protagoniștii sau protagonistele, inclusiv concurenții electorali. Alte cel puțin trei publicații au promovat masiv anumiți concurenți, iar în patru cazuri nu a fost constatată o favorizare/defavorizare evidentă în această perioadă. Câteva portaluri au manifestat un comportament editorial ostil față de unii concurenți electorali, au fost atacuri la persoane, imagini jignitoare și bancuri electorale adaptate pentru a-i defavoriza pe unii concurenți”, a menționat Aneta Gonța.
Potrivit raportului, cei mai mulți protagoniști ai materialelor mediatizate au fost exponenții PAS, cu 418 de apariții. Urmează Platforma DA, cu 263 de apariții și PSRM, cu 256. După sursele materialelor, PAS trece pe locul trei, cu 154 de citări, deși vizați au fost în mai multe materiale, remarcă Aneta Gonța.
Portalurile monitorizare și fost selectate de API în baza criteriilor de relevanță, notorietate sau audiență, limba de difuzare și geografie. Monitorizarea are loc în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte și va continua până în ziua alegerilor, iar API va prezenta rapoarte după fiecare zece zile de campanie. Elena Prohnițchi, secretar CALC, a precizat că Asociația Presei Independente (API) este una din organizațiile membre ale Coaliției. „În vizorul organizațiilor membre ale Coaliției nu este doar mass-media televizată, care deține întâietate în topul preferințelor cetățenilor privind sursele de informare, dar și instituții de presă online, care devin tot mai populare”, a spus Elena Prohnițchi.
Au fost monitorizate portalurile: Actualități.md, Agora md, Găgăuzinfo.md, Kp.md, Newsmaker.md, Noi.md, Realitatea.md, Sputnik.md, Timpul.md și Unimedia.info. Raportul este realizat în cadrul unui proiect finanțat de National Endowment for Democracy (SUA).