A plecat la Paris în septembrie 1947 ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale lui 1948 a cerut azil politic.
Monica Lovinescu nu știa atunci când părăsea țara, în 1947, că nu-și va mai vedea mama niciodată, că alegând libertatea va pierde pentru totdeauna un părinte. Dacă ar fi știut, cu siguranță că nu ar mai fi plecat. Mama sa, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, soția criticului literar E. Lovinescu, a fost arestată la vârsta de 71 de ani. Miza era fiica sa, Monica. Rezistența ei la șantaj (a refuzat s-o îndemne pe Monica Lovinescu să revină în țară și să colaboreze cu Securitatea ) a condus la neadministrarea medicamentelor care îi erau vitale. A murit la închisoarea Văcărești, probabil pe 7 iunie 1960. Moartea mamei sale a fost pentru Monica Lovinescu o rană care nu s-a închis niciodată.
La început, Monica Lovinescu a semnat regia unor piese de avangardă apoi a ales microfonul. Perioada de glorie a Monicăi Lovinescu este considerată a fi aceea în care a colaborat cu postul de radio Europa Liberă, realizând emisiunea săptămânală "Teze și aniteze la Paris" și scriind cronici pentru "Actualitatea culturală". A înregistrat de-a lungul anilor interviuri memorabile cu Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Ștefan Lupașcu. În anii comunismului, vocile lor nu puteau fi auzite de români decat pe frecvențele postului de radio Europa Liberă. După 1989, Monica Lovinescu a început să publice, la editura Humanitas, cronicile, eseurile, interviurile pe care le-a realizat cu personalități ale culturii universale, paginile de jurnal și memoriile grupate sub titlul "La apa Vavilonului" dar în conștiința publică de la noi Monica Lovinescu a continuat să ramană, chiar și după încetarea colaborării sale la Radio Europa Liberă, "vocea de la Paris'' care făcea dreptate și stabilea ierarhiile literare.
La "Ascultă Vocea", scriitoarea și jurnalista Monica Lovinescu, care ar fi împlinit astăzi 90 de ani.
