Mold-Street | „Mărul gratuit” a lui Filip nu a ajuns la copii

  • 30 August 2018 16:07
Mold-Street | „Mărul gratuit” a lui Filip nu a ajuns la copii

Peste câteva zile va începe un nou an școlar, dar ca și în precedentul copiii din grădinițe și elevii din țara noastră nu vor beneficia de mere gratuite, precum a promis un an în urmă premierul Pavel Filip.

Pe 30 august 2017, premierul Pavel Filip anunța în ședința cabinetului de miniștri că programul "Un măr pentru fiecare" va fi reluat în curând, iar discuțiile cu reprezentanții Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe au început deja, scrie Mold-Street.

Filip: Vom identifica sursele necesare pentru a începe acest program

„A existat un precedent, atunci când ofeream câte un măr pentru fiecare elev. A fost un program foarte bun, care, de fapt, nu a fost dus până la capăt. Eu aș vrea să revenim. Pe de o parte avem grijă de copii, pe de altă parte promovăm producția naturală care este crescută aici în Republica Moldova. În discuțiile cu cei care reprezintă școlile, acest program a fost foarte bun și ei își doresc continuarea acestui program. O să vă rog, domnul ministru [Vasile] Bîtca și doamna ministru [Monica] Babuc să examinați elaborarea acestui program. Sunt gata și partenerii noștri de dezvoltare să contribuie. Vom identifica sursele necesare pentru a începe acest program”, declara șeful executivului în debutul ședinței de Guvern.

Precizăm că în toamna anului 2014, în urma embargoului impus de Rusia asupra fructelor din Moldova, autoritățile de la Chișinău au dispus alocarea a circa 20 milioane lei pentru procurarea merelor de la producătorii autohtoni și aprovizionarea școlilor și grădinițelor cu ele. Cu toate acestea, merele au fost distribuite doar la unele instituții din țară, pentru că puțini producători au participat la licitație.

După anunțul din 30 august 2017, făcut de premier a urmat o simulare de activități pentru a pregăti lansarea programului fiind creat și un grup de lucru.

Calmâc: După mere vor urma și alte fructe

Astfel peste 10 zile, viceprim-ministrul de atunci, Octavian Calmâc, în prezent consilierul premierului, anunța că în luna octombrie 2017 Guvernul va lansa Programul național de asigurare a elevilor cu fructe proaspete, care va avea drept obiective principale sporirea consumului regulat de fructe în rândul copiilor și susținerea producătorilor autohton. 

”La prima etapă de implementare a Programului ne vom limita doar la mere, iar ulterior ne propunem ca elevii să fie asigurați și cu alte fructe sezoniere, care sunt recoltare la noi în țară”, preciza Calmâc.

Continuarea pe mold-street.com.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
-0
Thu
-1
Arhivă Radio Chișinău