Moldovenii care muncesc în străinătate vor beneficia de protecție sporită, datorită unor noi prevederi legale

  • 17 August 2020 12:03
Moldovenii care muncesc în străinătate vor beneficia de protecție sporită, datorită unor noi prevederi legale

Moldovenii care își doresc să muncească în străinătate vor beneficia de protecție sporită, datorită mai multor modificări ale cadrului legal, care vor intra în vigoare în 2021. Amendamentele au fost elaborate cu sprijinul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Elveția și implementat în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație.

Astfel, oportunitățile de angajare legală pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate vor spori. Datorită introducerii garanțiilor de informare, cetățenii vor fi informați corect privind riscurile, drepturile, dar și obligațiile pe care le au atunci când aleg să se angajeze în câmpul muncii în afara țării.

De asemenea, se facilitează regimul de activitate a agențiilor private de recrutare, prin introducerea procedurii de licențiere unică de plasare per fiecare țară de destinație. Totodată, vor fi simplificare procedurile de legalizare a actelor și de coordonare.

„Formatul contractului-tip de intermediere a fost reglementat; un asemenea act va fi încheiat în mod obligatoriu între persoana în căutare a unui loc de muncă în străinătate și agenția privată de recrutare. Acesta este un mecanism de protecție a intereselor și drepturilor cetățenilor Republicii Moldova în raport cu intermediarii și angajatorii în câmpul muncii în străinătate”, potrivit unui comunicat al PNUD.

În același timp, sunt prevăzute modalități de intervenție a agențiilor private în reglementarea litigiilor de muncă pentru protecția lucrătorilor peste hotare. Atribuțiile de monitorizare, control și intervenție a Inspectoratului Muncii, inclusiv în comun cu Centrul de Combatere a Traficului de Persoane și alte instituții abilitate, au fost consolidate, pentru a asigura respectarea cadrului legislativ și pentru a spori protecția cetățenilor Republicii Moldova în căutare a unui loc de muncă sau care muncesc peste hotare.

Proiectul PNUD-Elveția „Migrație și dezvoltare locală” va continua să sprijine Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale la elaborarea legislației secundare, care va asigura punerea în vigoare a noilor prevederi legale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,74
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău