Moldovenii au trimis acasă peste 98 de milioane de dolari, în iunie

  • 01 August 2016 13:49
Moldovenii au trimis acasă peste 98 de milioane de dolari, în iunie

Moldovenii, aflați la muncă peste hotare au început să trimită mai mulți bani acasă.

Potrivit unui comunicat al Băncii Naționale, în luna iunie a.c. aceștia au transferat legal în Republica Moldova  peste 98 de milioane de dolari, cel mai mare indice de la începutul acestui an. Comparativ cu luna mai, volumul remitențelor a crescut cu aproape 10 milioane de dolari, însă este mai mic cu 13 milioane față de aceeași perioadă a anului trecut.
 
În structura transferurilor valutare în continuare prevalează dolarul american, euro și rubla rusească.
 
De la 1 ianuarie a.c., moldovenii au transferat acasă peste 503 milioane de dolari, ceea ce e cu 44 de milioane mai puțin decât anul trecut.
 
Experții au prognozat pentru anul 2016 o diminuare a transferurilor bănești din cauza crizei din Europa și, în special, a celei din Rusia, unde muncesc majoritatea cetățenilor moldoveni plecați în străinătate.
 
Maximul istoric al remitențelor a fost înregistrat în anul 2008, când cetățenii Republicii Moldova au expediat acasă 1,66 de miliarde de dolari.
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
28,47
Nori împrăștiați
Umiditate:51 %
Vint:4,37 m/s
Thu
26
Fri
24
Sat
23
Sun
24
Mon
23
Arhivă Radio Chișinău