Moldovenii aflați peste hotare vor putea vota pe 11 iulie și cu pașaportul expirat

  • 07 Iulie 2021 10:34
Moldovenii aflați peste hotare vor putea vota pe 11 iulie și cu pașaportul expirat

Cetățenii moldoveni cu drept de vot, aflați peste hotare, vor putea vota la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie chiar dacă au pașaportul cetățeanului Republicii Moldova cu termenul de valabilitate expirat. De asemenea, ei își pot exercita dreptul la vot cu buletinul de identitate cu fișa de însoțire, doar în curs de valabilitate, sau cu livretul de marinar, transmite IPN.

În Ghidul alegătorului, elaborat de Comisia Electorală Centrală, se precizează că cetățenii moldoveni care vor vota în afara țării pe 11 iulie o pot face la orice secție de votare deschisă în străinătate, indiferent de statutul aflării lor pe teritoriul statului respectiv.

În țară, alegătorii vor putea vota în baza buletinului de identitate cu fișa de însoțire; a buletinului de identitate provizoriu cu mențiunea privind domiciliul sau cu legitimația de serviciu pentru militarii în termen.

În ziua scrutinului, secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 21.00. În cazul în care la secția de votare s-a format rând, biroul electoral poate decide prelungirea termenului votării, cu cel mult două ore.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:6,17 m/s
Tue
19
Wed
14
Thu
15
Fri
11
Sat
12
Arhivă Radio Chișinău