Moldovagaz solicită consumatorilor să reducă volumul de gaze naturale utilizat
-
06 Octombrie 2021 15:02
În condițiile în care acordul cu „Gazprom” privind condițiile de furnizare a gazelor naturale către Republica Moldova a fost prelungit în ultima zi a lunii septembrie, cu câteva ore înainte de expirarea acestuia, „Gazprom” nu a avut un temei legal până la acel moment pentru organizarea rezervării capacităților necesare pentru transportarea gazelor naturale prin sistemul de transport din Ucraina pentru consumatorii Republicii Moldova în octombrie curent, se arată într-un comunicat al Moldovagaz.
Astfel, compania precizează că, începând cu octombrie curent, au fost contractate 54 de milioane de metri cubi de gaze naturale, sau 67% din cele 80 de milioane de metri cubi necesare pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Drept urmare, începând cu 1 octombrie, consumul zilnic efectiv de gaze naturale din țară a început să depășească volumul furnizat de SAP „Gazprom”. Lipsa importurilor de gaze este acoperită din stocul de gaze din conductele magistrale de gaze din Republica Moldova, ceea ce este soldat cu scăderea presiunii în sistemul de transport al gazelor SRL „Moldovatransgaz”.
„SRL „Moldovatransgaz”, în calitate de operator al sistemului de transport, ia toate măsurile necesare pentru a menține presiunea în conductele de gaz la regimul optim pentru funcționarea normală a sistemului și pentru a asigura transportarea neîntreruptă a gazelor la punctele de ieșire din sistemul de transport.
SA „Moldovagaz”, în calitate de furnizor de gaze, a apelat la consumatorii săi cu o cerere de a reduce consumul de gaze, inclusiv:
a) consumatorii care au posibilitatea de a trece la combustibili alternativi;
b) fabricile de zahăr, care pot stoca sfecla de zahăr pentru un anumit număr de zile, precum și înlocuirea volumul excesiv de consum contractat cu combustibil alternativ (păcură)”, se menționează în comunicat.
De asemenea, întreprinderilor din complexul termoenergetic le-a fost propusă din timp trecerea temporară la surse alternative de combustibil.
SA „Moldovagaz” negociază cu SAP „Gazprom” creșterea volumului de furnizare de gaze, precum și capacitățile de rezervare la volumul necesar de consum lunar, pentru a asigura parametrii de calitate necesari ai gazului furnizat.