Moldexpo găzduiește o expoziție internațională specializată cu tematica „Medicina Europeană Durabilă”

  • 26 Septembrie 20:50
Moldexpo găzduiește o expoziție internațională specializată cu tematica „Medicina Europeană Durabilă”

Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” a lansat astăzi, 26 septembrie, sezonul expozițional de toamnă prin inaugurarea celei de-a XXVII-a ediții a expoziției „MoldMedizin. MoldDent & Medical Travel Expo”, cu tematica extinsă „Medicina Europeană Durabilă”. Evenimentul întrunește peste 70 de companii din mai multe țări, inclusiv Republica Moldova, Germania, România, Turcia și Ucraina, anunță Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.

Evenimentul respectiv promovează modul sănătos de viață, educarea populației în spiritul grijii față de sănătate și creșterea calificării cadrelor medicale.

În premieră, expoziția își extinde tematica prin introducerea acțiunii „Medicina Europeană Durabilă”, care sprijină reformele în sănătate și contribuie la alinierea sistemului medical național la standarde europene. Totodată, în acest an evenimentul include în premieră expoziția separată „Medical Travel”. Astfel, organizatorii își propun să scoată în evidență pe un spațiu unic, în cadrul unui eveniment recunoscut, „potențialul de care dispune medicina națională, pentru a atrage beneficiari, inclusiv locali, care pot recurge la serviciile de care au nevoie acasă”.

În toate zilele expoziției, vizitatorii vor beneficia de consultații medicale și diagnosticarea expresă a sănătății absolut gratis. Vor activa puncte de control ambulante, unde vor fi efectuate teste rapide tuturor doritorilor. Medici dietologi, psihologi, ginecologi, de familie și alte specialități vor oferi consultații și îndreptări la specialiști.

Participanții la expoziție prezintă vizitatorilor cele mai recente inovații tehnice și tehnologice, echipament medical modern, noi produse farmaceutice, consumabile medicale și stomatologice, noutăți din domeniul sănătății mamei și copilului, medicinei estetice și cel al produselor de igienă etc.

Expoziția va fi deschisă până duminică, 29 septembrie, în intervalul orelor 10:00 – 18:00, în pavilioanele central și nr.2 ale centrului Moldexpo.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
22,18
Cer senin
Umiditate:71 %
Vint:3,09 m/s
Fri
22
Sat
22
Sun
19
Mon
16
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău