Modificările legii privind controlul tutunului au fost supuse dezbaterilor publice
-
17 Iulie 2019 18:12
Dispozitivele de fumat au acțiuni la fel de nocive asupra populației ca țigările obișnuite, motiv pentru care Parlamentul își propune să modifice legea privind controlul tutunului.
Declarația aparține Elenei Bacalu, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului la dezbaterile publice organizate pe 17 iulie, pe marginea amendamentelor propuse, transmite IPN.
Modificările care urmează a fi aduse legii în vigoare au fost prezentate de deputatul Radu Marian, unul dintre inițiatorii documentului. Parlamentarul a spus că produsele de încălzit tutunul au invadat piața din Republica Moldova, acestea fiind scutite te taxele aplicate țigărilor clasice.
Deputatul a precizat că „aceste produse de încălzit tutunul au o libertate de promovare foarte ridicată, deși sunt la fel de dăunătoare ca țigările clasice”. Ca urmare, este necesar ca Parlamentul să ajusteze cadrul fiscal și contravențional, astfel încât produsele din tutun care nu ard să fie accizate la fel ca toate celelalte produse din tutun și să fie înăsprite amenzile pentru cei care nu respectă legislația. „Accizele pentru dispozitivele de încălzit tutunul sunt de 11 ori mai mici decât cele aplicate țigărilor clasice”, a spus Radu Marian.
O altă modificare propusă este introducerea obligativității de a scrie pe astfel de dispozitive că dăunează grav sănătății.
Creșterea taxelor pentru dispozitivele de încălzit tutunul a fost susținută și de Ion Șalaru, șef de direcție în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, care a exprimat și punctul de vedere al Ministerului Sănătății.
Aneta Zasavitchi, președinta Asociației Restaurantelor și Localurilor din Moldova, a spus că legea antitutun nu își atinge scopul, iar noile amendamente aduc noi restricții care nu vor avea niciun fel de efect.
Deputatul Dan Perciun, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, a remarcat că există presiuni puternice din partea producătorilor de tutun și a altor agenți economici pentru ca statul să nu pună în aplicarea prevederile legii privind controlul tutunului.
Andronic Serghei, unul dintre utilizatorii acestui dispozitiv de încălzit tutunul, care s-a înscris pentru participare la dezbateri, a spus că din momentul în care a ales să utilizeze acest tip de produse a simțit diferențe față de momentul în care fuma țigări clasice. În replică, deputatul Radu Marian a spus că aceste dispozitive nu vor fi interzise, ci se va reglementa felul în care pot fi folosite.
Avocatul Sergiu Covali a spus că legislativul trebuie să fie atent la felul în care noile norme vor fi puse în aplicare, pentru a nu se crea disonanțe neclare. „Termenul de intrare în vigoare, 1 ianuarie 2020, este unul foarte restrâns, iar agenții economici care vor suferi pierderi pot contesta măsurile în instanțele de judecată”, a declarat avocatul.
Elena Bacalu, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, a spus că propunerile vor fi examinate și ar fi bine ca, în cazul în care legea va fi aprobată, o parte din banii proveniți din taxele suplimentare să fie redirecționați spre oferirea serviciilor de prevenire a fumatului.