MODIFICĂRI la eliberarea certificatelor privind beneficierea de alocații
-
18 Aprilie 2016 18:01
Casa Națională de Asigurări Sociale a schimbat, de luni, 18 aprilie, modul de eliberare a certificatelor privind beneficierea de alocații de stat pentru copii.
Acum, solicitanții pot depune cereri la orice Casă Teritorială de Asigurări Sociale, iar răspunsul va fi eliberat imediat. Aceste certificate sunt necesare pentru a fi prezentate autorităților din România, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, actualmente solicitantul va putea solicita certificatele și la o altă adresă decât viza de reședință specificată în actele de identitate. Cererea pentru acordarea informației despre beneficierea de alocații de stat pentru copii în sistemul public de asigurări sociale de stat trebuie însoțită de buletinul de identitate al solicitantului, certificatul de naștere al copilului și o procură în cazul în care cererea este depusă de către un reprezentant legal.
Anterior, certificatele privind beneficierea de alocații de stat erau eliberate doar la oficiul central al CNAS.