Modificări în regulamentul care stabilește procedura de obținere a permisului de conducere

  • 23 Martie 2022 16:30
Modificări în regulamentul care stabilește procedura de obținere a permisului de conducere

Guvernul a aprobat modificări la Regulamentul privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea și valabilitatea permisului de conducere. Acestea presupun modernizarea și sporirea calității serviciului public, prin reducerea numărului de acte necesare, a costurilor, duratei de prestare a serviciului, transmite IPN.

Totodată, va fi asigurată interoperabilitatea datelor din Sistemele informaționale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării, la  documentarea persoanelor cu dreptul de a conduce vehicule.

Cadrul normativ aferent domeniului va fi racordat la legislația UE, prin transpunerea parțială a prevederilor Directivei europene cu privire la permisele de conducere, în partea ce ține de cerințele față de examinatori și procedura de examinare în vederea obținerii dreptului de a conduce vehicule. Acest fapt va aduce beneficii în contextul negocierilor Acordurilor de conversiune a permiselor de conducere.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
22,18
Cer fragmentat
Umiditate:79 %
Vint:2,28 m/s
Sat
20
Sun
19
Mon
20
Tue
22
Wed
22
Arhivă Radio Chișinău