Miopia, o tulburare de vedere din ce în ce mai frecventă la nivel mondial
-
27 Ianuarie 2022 16:59
Miopia ia amploare, după Asia, în toate țările dezvoltate și ar putea să afecteze în 30 de ani jumătate din populația lumii, 10% dintre aceste cazuri riscând să fie grave, au avertizat experții francezi care cer ca această situație să fie considerată o problemă de sănătate publică, informează AFP, potrivit Agerpres.
Tulburare de vedere ce constă în alungirea excesivă a globului ocular (o distanță prea mare între cornee și retină), miopia provoacă vedere încețoșată dincolo de o anumită distanță.
Atunci când este severă, la o dioptrie ce depășește -6,00, această problemă crește riscul apariției leziunilor (dezlipire de retină, glaucom, cataractă precoce...) ce pot altera definitiv vederea.
"În prezent, 40% din populație este mioapă, cu 5 până la 10% (suferind de) miopie în stadiu avansat", a avertizat joi în cadrul unei conferințe de presă Ramin Tadayoni, șeful secției de oftalmologie de la Spitalul Fundației Adolphe de Rothschild din Paris. "Aceste două proporții sunt în creștere și, mai presus de toate, există din ce în ce mai mulți copii miopi", a precizat el.
Potrivit previziunilor actuale, în 2050 jumătate din populația lumii va suferi de miopie.
Până acum, cazurile păreau să explodeze cu precădere în Asia. O lucrare publicată în The Lancet în urmă cu zece ani estima prevalența acestei tulburări de vedere în rândul tinerilor asiatici la aproape 90%.
În Japonia, China sau Coreea de Sud, nouă din zece elevi poartă ochelari.
"Avem un decalaj de cincisprezece ani față de Asia", a subliniat Ramin Tadayoni.
Risc "maxim"
Cum se explică o astfel de evoluție în țările dezvoltate? Dacă există factori genetici și ereditari - prezența miopiei la unul dintre părinți ar dubla riscul pentru copiii săi - mediul pare să joace un rol crucial în dezvoltarea și agravarea miopiei.
Cercetătorii au căzut de acord asupra faptului că este favorizată de creșterea perioadelor de timp petrecute în spațiile închise, de lipsa expunerii la lumina naturală sau chiar de solicitarea excesivă a vederii de aproape.
În cazul unui stil de viață citadin, riscul de a dezvolta miopie este "maxim", a declarat la rândul său Gilles Martin, medic oftalmolog în cadrul aceluiași spital.
În fața acestei constatări, sunt disponibile mai multe tratamente sau dispozitive medicale care vizează prevenirea sau încetinirea progresiei miopiei. Printre acestea se numără picături pentru ochi pe bază de atropină, lentile de contact nocturne sau diurne ce remodelează corneea sau chiar ochelari prevăzuți cu lentile care inhibă miopia.
Aceste soluții sunt, însă, mai mult sau mai puțin costisitoare sau accesibile și există încă multe necunoscute cu privire la eficacitatea lor pe termen lung.
Așa-numita chirurgie "refractivă" poate îmbunătăți, de asemenea, confortul vizual prin remodelarea sau "aplanarea" corneei, fără a elimina totuși riscurile asociate miopiei în stadiu avansat.
Institutul miopiei
"Cea mai bună metodă de prevenție la copii rămâne favorizarea activităților în aer liber, reducerea activităților prelungite ce presupun vederea de aproape și efectuarea de controale regulate", a spus Gilles Martin.
Astfel, în rândul copiilor care practică mai mult de 14 ore de sport în aer liber pe săptămână, riscul de a dezvolta miopie devine același indiferent de antecedentele familiale, a detaliat el. Totodată, două ore pe zi de expunere la lumina exterioară scade de trei ori acest risc.
"Avem nevoie de o politică de sănătate publică" pe această temă, a subliniat Ramin Tadayoni, anunțând înființarea în 2023 în Franța a unui "Institut al miopiei".
Mai multe țări asiatice, printre care Singapore și China, au deschis calea prin înființarea unor centre dedicate exclusiv asistenței medicale și cercetării asupra miopiei patologice.
În Franța, institutul va fi susținut de o asociație de pacienți. Fondatorul acesteia, Cédric Thein, în vârstă de 49 de ani, diagnosticat cu miopie încă de la vârsta de șase ani și care a suferit ulterior mai multe dezlipiri de retină, speră să ofere pacienților un spațiu pentru discuții și informare.
De asemenea, se va crea și oportunitatea de a integra protocoale de cercetare pentru a se putea beneficia de inovații cât mai repede posibil.
"În Franța, puține lucrări vizează în mod specific miopia, această boală devenind uneori mai puțin cunoscută și susținută comparativ cu anumite maladii rare", a declarat cu regret Ramin Tadayoni.