Ministrul leton de externe întreprinde o vizită de lucru la Chișinău
-
06 Noiembrie 2017 09:33
Ministrul leton de externe Edgars Rinkēvičs întreprinde luni, 6 noiembrie și marți o vizită de lucru la Chișinău la invitația ministrului afacerilor externe și integrării europene Andrei Galbur.
Programul vizitei include întrevederi cu oficiali ai Republicii Moldova, precum și cu liderii partidelor parlamentare și ai celor extra-parlamentare.
De asemenea, Andrei Galbur și Edgars Rinkēvičs vor semna Acordul bilateral interguvernamental privind cooperarea moldo-letonă în domeniul educației, culturii, tineretului și sportului, se arată într-un comunicat de presă al MAEIE.
Cei doi miniștri vor susține astăzi și o conferință de presă comună (ora 16:35, la sediul MAEIE).