Ministrul Finanțelor și Ambasadorul SUA în Republica Moldova au discutat perspectivele de cooperare bilaterală

  • 20 Octombrie 2023 17:39
Ministrul Finanțelor și Ambasadorul SUA în Republica Moldova au discutat perspectivele de cooperare bilaterală

Evoluțiile macroeconomice, proiectele de investiții și consolidarea veniturilor bugetare au fost principalele subiecte de discuții la întrevederea ministrului Finanțelor Petru Rotaru cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Kent D. Logsdon, transmite Ministerul Finanțelor.

În cadrul întrunirii, oficialii au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al cooperării moldo-americane pe diferite domenii, proiectele susținute de parteneri și oportunitățile de valorificare a potențialului de colaborare, în scopul extinderii sprijinului acordat țării noastre. În acest context, ministrul Rotaru a apreciat asistența valoroasă oferită de către SUA de-a lungul anilor: „Datorită suportului oferit de SUA, Republica Moldova a reușit să înregistreze progrese vizibile în domenii importante pentru dezvoltarea sustenabilă a țării. Atât sprijinul financiar, cât și expertiza oferită prin diferite misiuni de asistență ne ajută să devenim mai eficienți în realizarea obiectivelor noastre”.

Vizita ambasadorului a coincis cu finalizarea misiunii de asistență tehnică privind consolidarea capacităților operaționale a Trezoreriei de Stat a Republicii Moldova, desfășurată în perioada 16-20 octombrie 2023, de experții Trezoreriei de Stat din SUA. Astfel, a fost discutată oportunitatea instituirii în cadrul Ministerului Finanțelor  a unei subdiviziuni de supraveghere a executării bugetului și implementării contabilității de angajamente modificată.

La finalul întrevederii, ambasadorul Kent D. Logsdon a apreciat realizările Ministerului Finanțelor în contextul situației de criză economică din țară și a încurajat continuarea implementării reformelor demarate, reconfirmând sprijinul SUA în realizarea programelor de modernizare a Republicii Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:1,54 m/s
Tue
9
Wed
10
Thu
13
Fri
14
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău