Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a discutat cu reprezentantul OSCE, Thomas Mayr-Harting, exprimând speranța că vor putea fi înregistrate progrese pe dosarul transnistrean, inclusiv prin reluarea în acest an a negocierilor în format „5+2”

  • 07 Octombrie 2021 19:30
Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a discutat cu reprezentantul OSCE, Thomas Mayr-Harting, exprimând speranța că vor putea fi înregistrate progrese pe dosarul transnistrean, inclusiv prin reluarea în acest an a negocierilor în format „5+2”

Ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu a avut o întrevedere joi, 7 octombrie, cu ambasadorul reprezentant special pentru procesul reglementării transnistrene al președintelui-în-exercițiu al OSCE, Thomas Mayr-Harting, se arată într-un comunicat al MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat poziția constantă și principială a României privind susținerea unei reglementări cuprinzătoare, pașnice și durabile a dosarului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său pro-european.

Din această perspectivă, Bogdan Aurescu a exprimat speranța că vor putea fi înregistrate progrese pe dosarul transnistrean, inclusiv prin reluarea în acest an a negocierilor în format „5+2”, și a reafirmat sprijinul pentru prioritățile președinției suedeze a OSCE.

În context, a arătat că, la inițiativa sa, susținută de alți 10 miniștri europeni de externe, România a promovat activ tema conflictelor prelungite și la nivelul UE, iar subiectul a fost inclus pe agenda Consiliului Afaceri Externe, fiind urmat de turneul său în Caucazul de Sud, din luna iunie, împreună cu miniștrii austriac și lituanian de externe. În acest cadru, ministrul Aurescu și ambasadorul Mayr-Harting au avut un schimb detaliat de opinii asupra perspectivelor dosarului transnistrean și diverselor sale componente, inclusiv prin prisma contribuției pe care UE o poate aduce procesului de soluționare.

Cu prilejul vizitei la București, ambasadorul Thomas Mayr-Harting a avut consultări și cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Dan Neculăescu, cu accent pe perspectivele reluării dialogului în formatul „5+2”. Partea română a subliniat importanța formatului „5+2”, singurul mecanism de soluționare care este sprijinit de comunitatea internațională și care poate genera o reglementare cuprinzătoare, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Vizita ambasadorului Thomas Mayr-Harting la București a avut loc ulterior deplasării la Chișinău, la 6 octombrie 2021, în cadrul delegației conduse de Președintele-în-exercițiu al OSCE, ministrul afacerilor externe al Suediei.

Începând cu 2005, negocierile privind reglementarea dosarului transnistrean sunt purtate în cadrul formatului „5+2” care reunește reprezentanți ai părților direct implicate (Chișinău și Tiraspol), ai mediatorilor (Federația Rusă, Ucraina, OSCE), precum și ai Uniunii Europene și SUA.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:3,6 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău