Ministrul Apărării: Să dați dovadă de înțelegere. Militarii vor fi la datorie de Paști
-
17 Aprilie 2020 15:39
Militarii vor fi la datorie de Paști, inclusiv în noaptea Învierii. „Vă rog să dați dovadă de respect și înțelegere față de militarii noștri și să vă conformați restricțiilor impuse de autoritățile țării în contextul pandemiei”. A fost mesajul ministrului apărării, Alexandru Pînzari, citat de IPN.
Vineri, la un briefing de presă, ministrul a precizat că 120 de militari patrulează zilnic în Chișinău, Balți și Cahul și că aceștia vor fi la datorie și de Paști. „Înțeleg perfect că ați dori să mergeți la biserică, să vă vizitați părinții sau rudele. În acest an însă prioritatea și responsabilitatea mostră, a tuturor, este sănătatea personală și cea publică”, a subliniat Alexandru Pînzari.
În contextul situației epidemiologice din țară, Ministerul Apărării și Armata Națională au cheltuit 900 de mii de lei pentru achiziționarea medicamentelor antivirale și a dezinfectanților. În Spitalul Clinic Militar nu există niciun caz de infectare cu noul tip de coronavirus printre medici și personalul medical. Instituția a spitalizat și testat peste 200 de pacienți care prezentau simptome de COVID-19. Ministrul a menționat că a fost înregistrat un caz de infectare a unei angajate dintr-o unitate din Cahul. Aceasta se simte bine și urmează să fie externată în câteva zile.