Miniștrii europeni de Finanțe nu au ajuns la un acord privind răspunsul economic la pandemia de coronavirus

  • 08 Aprilie 2020 10:24
Miniștrii europeni de Finanțe nu au ajuns la un acord privind răspunsul economic la pandemia de coronavirus

Miniștrii europeni de Finanțe nu au ajuns miercuri, după o noapte de discuții, la un acord privind răspunsul economic comun la pandemia de coronavirus, a anunțat președintele Eurogrupului, Mario Centeno, care a convocat o nouă reuniune pentru ziua de joi, transmite AFP, preluat de Agerpres.

"După 16 ore de discuții, ne-am apropiat de un acord, dar nu am ajuns încă acolo. Am decis să suspend Eurogrupului care va continua mâine, joi", a scris Mario Centeno pe contul său de Twitter.

Reuniunea, în sistem videoconferință, a miniștrilor europeni de Finanțe a început marți la ora 16:30 (14:30 GMT) și a fost reluată la 22:00 GMT, după mai multe ore de întrerupere în timpul cărora au avut loc numeroase discuții în format restrâns în încercarea de a se ieși din impas.

Reuniunea reprezintă un test decisiv pentru unitatea celor 27 de state membre, care nu își pot permite să facă dovadă, încă o dată, de absența unei viziuni comune după eșecul summitului șefilor de stat și de guvern consacrat crizei, care a avut loc pe 26 martie.

Răspunsul european la pandemie urmează să se orienteze pe trei axe principale: până la 240 de miliarde de euro de împrumuturi din fondurile de rezervă ale zonei euro, un fond de garanții pentru companii și sprijin pentru șomajul parțial.

Cu toate acestea, țările cele mai afectate de pandemie, în special Italia, continuă să solicite, suplimentar, crearea unui instrument comun de datorie, sub forma unor euro-obligațiuni denumite deseori corona-bonduri sau eurobonduri, destinat relansării economiei după încheierea crizei. Statele din nordul Europei, în special Germania și Olanda, s-au opus Italiei, susținută de Spania, ceea ce a determinant eșecul summitului din 26 martie.

Mai degrabă decât să discute despre o datorie comună ipotetică, țările nordice preferă pentru moment să se concentreze asupra instrumentelor deja existente pentru contracararea șocului economic, în special Mecanismul European de Stabilitate (MES) creat în 2012, ca urmare a crizei datoriilor din zona euro. Mecanismul ar putea acorda împrumuturi statelor aflate în dificultate care să meargă până la 2% din PIB, adică până la 240 de miliarde de euro pentru întreaga zonă euro, cu contrapărți mai limitate decât de obicei.

Banca Europeană pentru Investiții (BEI) ar urma să se implice printr-un fond de garanții paneuropean, în valoare de 25 de miliarde de euro, care ar permite mobilizarea până la 200 de miliarde de euro suplimentari pentru companii.

De asemenea, miniștrii europeni de finanțe urmează să valideze proiectul Comisiei Europene vizând crearea unui instrument care să garanteze, cu până la 100 de miliarde de euro, planurile naționale privind șomajul parțial.

Dacă se va ajunge la un acord, propunerile miniștrilor de finanțe urmează să fie aprobate de șefii de stat și de guvern din statele membre UE.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău