Ministerul Transportului pune condiții transportatorilor de colete
-
26 Octombrie 2016 14:01
De la începutul anului autoritățile de la Chișinău au întocmit 440 procese de ridicare a numărului de înmatriculare ale micilor transportatori care activau ilegal sau nu aveau pachetul complet de acte pentru a-și desfășura activitatea.
Reprezentanții Ministerului Transportului susțin că pentru a putea duce pasageri, în special în străinătate, transportatorii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Reacția ministerului vine ca urmare a mai multor proteste organizate în această lună de micii transportatori care au cerut să le fie legalizată activitatea.
Prezența unui singur șofer în condițiile unor distanțe lungi de drum și starea tehnică precară a autovehiculelor cu care sunt transportați pasagerii în străinătate, sunt câteva dintre cele mai comune încălcări ale micilor transportatori care au stat la baza ridicării plăcuțelor de înmatriculare și sistării activității a sute de conducători auto, a menționat în cadrul unei conferințe de presă viceministrul Transportului, Sergiu Bucătaru.
”În traficul internațional, pe o cursă mai mare de 500 de kilometri trebuie să fie doi conducători auto. Această condiție nu este respectată de acei transportatori. Unitățile lor de transport fie nu sunt înmatriculate în Republica Moldova, pentru că sunt foarte vechi și nu li se permite înmatricularea, fie sunt reutilate. Reutilarea vehiculelor are loc în condiții netransparente, nu este efectuată de către tehnicieni autorizați”, a declarat Sergiu Bucătaru.
Ieri, 25 octombrie, zeci de șoferi de microbuz care transportă colete din și spre Republica Moldova, au protestat la Chișinău, cerând autorităților să le permită activitatea în baza unei licențe sau a unei patente. Aceștia au declarat că nu mai pot tolera controalele și amenzile grele.
Codul transportatorilor auto prevede eliberarea licenței de activitate doar pentru mijloacele de transport cu un număr mai mare de 9 locuri, inclusiv al conducătorului auto, lăsând fără acoperire legală conducătorii care transportă mai puțin de nouă pasageri.
Amenzile pentru transport illegal de pasageri urcă până la 3.000 de lei, cu ridicarea plăcuțelor de înmatriculare, care sunt reținute pe un termen de 1-6 luni.
În Republica Moldova activează, legal, 300 de agenți economici în domeniul transportului internațional.