Ministerul Mediului a inițiat consultări publice pentru îmbunătățirea prevederilor legii deșeurilor
-
28 Aprilie 2022 13:06
Ministerul Mediului a organizat consultări publice pe marginea proiectelor ghidurilor cu privire la gestionare deșeurilor de anvelope uzate, vehicule scoase din uz și uleiuri uzate. Îmbunătățirea implementării prevederilor Legii privind deșeurile a fost discutată ieri, la minister, în cadrul unei întruniri cu factori de decizie în domeniu, transmite MOLDPRES.
„Scopul a fost de a asigura transparența în procesul decizional, precum și de a asigura comunicarea cu societatea civilă, potențiali beneficiari ai sectorului privat și organizațiilor de mediu, în vederea facilitării aplicării prevederilor Regulamentelor de gestionare a deșeurilor specifice”, indică Ministerul Mediului, scrie sursa citată.
Potrivit sursei citate, aceste acte oferă îndrumări practice pentru producători, operatori autorizați antrenați în activități ce generează astfel de deșeuri. „Obiectivul acestora este de a asigura gestionarea ecologică a fluxului de deșeuri specifice, precum și de a-i ajuta să-și îmbunătățească activitatea economică și să-și onoreze obligațiile ce rezidă din aplicarea responsabilității extinse a producătorului. Totodată, documentele prezintă rolul și responsabilitățile atât a autorităților publice, a instituțiilor de mediu, cât și a tuturor părților implicate în gestionarea deșeurilor specifice menționate”, explică ecologiștii.
Discuțiile au fost facilitate de Unitatea de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea cadrului instituțional și legal pentru gestionarea specifică a unor fluxuri de deșeuri în Republica Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și implementată în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”.