Ministerul Justiției nu va mai înregistra partide, ONG-uri, culte și instituții de presă
-
15 Februarie 2018 15:18
Înregistrarea partidelor politice, a cultelor religioase, a organizațiilor neguvernamentale, a publicațiilor periodice și a agențiilor de presă va trece de la Ministerul Justiției la Agenția Servicii Publice, recent creată. Proiectul a provocat astăzi discuții în Parlament, unii deputați punând la îndoială oportunitatea unor prevederi.
Guvernul susține că implementarea noilor prevederi va reduce termenul limită de înregistrare a acestor organizații. Toate organizațiile vor fi înregistrate în așa-numitul Registru de stat al persoanelor juridice.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Justiției, Nicolae Eșanu:
„Prin acest proiect de lege se propune transferul de la Ministerul Justiției la Agenția Servicii Publice a atribuției de înregistrare a persoanelor juridice cu scop nelucrativ. Transferul a permis reducerea termenului de 30 de zile pentru înregistrare la 15 zile”.
Mai mulți deputați au criticat însă intenția de a exclude posibilitatea înregistrării organizațiilor de interes local de către administrația publică. Acest lucru va majora eforturile și cheltuielile de dezvoltare a societății civile de interes local, a menționat deputatul PLDM, Iurie Țap.
„Pentru că atunci când o organizație de interes local va trebui să fie înregistrată de Agenția Servicii Publice să piardă timpul să meargă acolo? Este absolut nefundat, pentru că în loc să se preocupe de esența reformei, de descentralizare, de a crea autorități publice locale capabile s asigure cetățenii acolo, la ei în sat, autoritatea mimează”, a subliniat el.
Modificările sunt discutate în Parlament în contextul reformei administrației publice centrale. Anterior s-a stabilit că Agenția Servicii Publice va înregistra și agenții economici, preluând astfel atribuțiile Camerei Înregistrării de Stat.