Ministerul Educației și Asociația Istoricilor vor organiza consultări publice despre manualul de istorie de clasa a XII-a

  • 10 Iunie 19:59
Ministerul Educației și Asociația Istoricilor vor organiza consultări publice despre manualul de istorie de clasa a XII-a

Ministerul Educației și Cercetării (CEC) anunță că, împreună cu Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, va organiza o masă rotundă în privința manualului „Istoria românilor și universală” pentru clasa a XII-a, după ce directoarea Comunității Evreiești din Moldova, Aliona Grossu, a spus că manualul respectiv „încalcă principiile de a nu admite distorsionarea și negarea Holocaustului, dar și eroizarea criminalilor de război”.

„În contextul preocupărilor exprimate recent de unii reprezentanți ai societății civile cu privire la unele aspecte ale manualului, MEC a demarat un proces de consultare și expertizare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Sursa citată menționează că a solicitat și a recepționat avize pozitive pe marginea subiectelor invocate de la Academia de Științe a Moldovei, Institutul Yad Vashem din Israel, Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, Institutul de Istorie a Universității de Stat din Moldova, Catedra de Istorie și Științe Sociale a Facultății de Filologie și Istorie din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. 

De asemenea, s-a decis crearea unui suport didactic suplimentar, pentru a răspunde cât mai bine sensibilităților tematice și a sprijini profesorii în procesul de predare.  Acesta va conține surse istorice, materiale video și alte resurse utile pentru abordarea mai profundă și mai echilibrată a Holocaustului și a altor evenimente sensibile din istoria contemporană.

În același timp, Ministerul colaborează cu mai multe organizații internaționale, precum OSCE, Centrul Internațional de Training și OeAD Chișinău, pentru a dezvolta resurse educaționale moderne, inclusiv digitale, dedicate memoriei Holocaustului și promovării culturii toleranței”, se precizează în comunicat.

Întâlnirea va avea loc miercuri, 11 iunie 2025, la ora 14:00, în Sala de Arte și Hărți a Bibliotecii Naționale a R. Moldova. La discuții vor fi și reprezentanți ai Asociației Istoricilor din R. Moldova „Alexandru Moșanu”, însă sunt Invitate toate persoanele interesate – profesori, cercetători, părinți, elevi și reprezentanți ai societății civile.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:56 %
Vint:3,6 m/s
Mon
8
Tue
9
Wed
10
Thu
12
Fri
13
Arhivă Radio Chișinău