Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reacționează în privința crizei manualelor din școli

  • 14 Ianuarie 2020 16:19
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reacționează în privința crizei manualelor din școli

Situația asigurarii insuficiente a școlilor din țară cu manuale a fost evaluată într-o ședință marți, 14 ianuarie, cu participarea conducerii Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

„Urmare a mai multor sesizări venite din partea cadrelor didactice, s-a constatat livrarea insuficientă sau chiar lipsa în unele localități a unor titluri de manuale. În mai multe unități administrativ-teritoriale, este insuficient numărul de manuale de limbă străină, în special cele de engleză pentru elevii din ciclul primar (clasele II, III, IV)”, indică surse de la MECC.

Totodată, mai multor profesori nu li s-au oferit ghidurile de implementare a manualelor, care au menirea de a oferi sprijinul necesar cadrului didactic în implementarea noului curriculum.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va întreprinde, în regim de urgență, măsuri pentru soluționarea acestei probleme, astfel încât manualele să fie distribuite echitabil fiecărui elev din țară. „La fel, solicităm angajaților din cadrul organelor locale din domeniul învățământului, managerilor educaționali, să manifeste responsabilitate, iar în cazul în care întâmpină dificultăți să sesizeze ministerul”, au atenționat sursele citate.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău