Ministerul de Externe ucrainean declară că n-a oferit Rusiei noi garanții pentru acordul coridorului de cereale

  • 03 Noiembrie 2022 15:26
Ministerul de Externe ucrainean declară că n-a oferit Rusiei noi garanții pentru acordul coridorului de cereale

Kievul a negat joi că ar fi oferit noi garanții pentru ca Rusia să revină la acordul privind coridorul de cereale, contrar celor afirmate de Moscova, și nici nu a făcut vreo concesie, mulțumind în același timp ONU și Turciei pentru mediere, relatează AGERPRES.

Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, a subliniat că Kievul nu și-a asumat nicio obligație nouă în afara celor existente deja în Acordul privind exportul de cereale.

Acesta a adăugat că Moscova a revenit la acest acord "datorită eforturilor diplomatice depuse de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și președintele turc, Recep Tayyip Erdogan", care, în coordonare cu Ucraina, au "găsit cuvinte" pe care președintele rus Vladimir Putin "le-a înțeles".

"A fost o poziție de forță, nu de concesii", a afirmat diplomatul ucrainean, adăugând că "revenirea Rusiei la îndeplinirea obligațiilor sale în cadrul inițiativei privind cerealele ilustrează în mod clar o formulă eficientă: poziție puternică + acțiune decisivă = rezultat".

Moscova a declarat că Rusia a decis să deblocheze acordul privind cerealele după ce Ucraina a oferit "garanții scrise" că nu va folosi coridorul de cereale în scopuri militare, a reamintit reprezentantul diplomației ucrainene.

Nikolenko a precizat că "Ucraina nu a folosit și nu intenționează să folosească coridorul de cereale în scopuri militare", subliniind că "partea ucraineană respectă cu strictețe prevederile acordului".

"În cadrul acestui acord, părțile s-au angajat să asigure un mediu sigur pentru funcționarea coridorului de cereale", a indicat el, insistând că "Ucraina nu a pus niciodată în pericol ruta cerealelor".

Oficialii ucraineni au  mulțumit din nou ONU și Turciei "pentru leadershipul în restabilirea funcționării coridorului de cereale, care joacă un rol important în asigurarea securității alimentare globale".

Acordul, semnat în iulie sub egida ONU și a Turciei, a permis exportarea a milioane de tone de cereale blocate în porturi ale Ucrainei de la începutul ofensivei ruse la sfârșitul lui februarie.

Rusia și-a suspendat în weeekendul trecut participarea la respectivul acord, acuzând Ucraina că a lovit nave ale flotei sale din Sevastopol (în Crimeea anexată), cu drone aeriene și maritime, utilizând coridorul umanitar creat pentru exportul de cereale ucrainene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău