Ministerul Apărării dezminte că Centrul Militar Teritorial Bălți a trimis ordine de chemare în armată: „Scrisorile sunt false”
-
30 Mai 12:09
Brigada de Infanterie motorizată Moldova informează că au fost raportate cazuri în care diverse persoane au primit scrisori cu ordine de chemare care pretind a fi emise de către Centrul Militar Teritorial Bălți.
„Vă asigurăm că aceste scrisori sunt false și nu au fost expediate de către Centrul Militar Teritorial Bălți.
Modelul ordinelor de chemare nu corespunde cu criteriile și standardele oficiale.
Vă rugăm să verificați cu atenție orice corespondență primită și să contactați persoanele responsabile din cadrul CMT Bălți, pentru a confirma autenticitatea acesteia”, transmite un comunicat al Brigăzii de Infanterie motorizată Moldova.