Ministerul Apărării al R.Moldova și cel al Marii Britanii organizează, în premieră, un curs în managementul apărării
-
09 Septembrie 2019 10:23
Ministerul Apărării al Republicii Moldova, în comun cu Ministerul Apărării al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, desfășoară, în perioada 9-20 septembrie curent, un curs în domeniul Managementului Apărării în Contextul Securității Globale (Managing Defence in the Wider Security Context (MDWSC) Course).
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, la instruirea, care este o premieră pentru R. Moldova, participă reprezentanți ai autorităților publice centrale, Parlamentului, Guvernului, Biroului de Reintegrare, Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, precum și din cadrul instituțiilor guvernamentale din România, Ucraina și Georgia.
Prezent la ceremonia de deschidere a cursului, secretarul de stat Aurel Fondos a menționat importanța unei astfel de activități pentru dezvoltarea profesională a personalului militar și specialiștilor din instituțiile de stat, care ocupă funcții de conducere și sunt antrenați în procesul de luare a deciziilor privind implementarea politicilor de securitate și apărare.
“Am convingerea că acest curs va contribui la promovarea spiritului participativ și stimularea inițiativelor în domeniu, la o înțelegere mai bună a practicilor de gestionare și managementul sistemului de securitate și apărare, va spori profesionalismul personalului militar și civil responsabil de dezvoltarea sectorului de securitate și apărare, va elucida rolul decidenților politici în conducerea și controlul civil al Forțelor Armate”, a spus Aurel Fondos.
De asemenea, secretarul de stat a mulțumit Ministerului Apărării al Marii Britanii pentru receptivitate în promovarea culturii de securitate și acordarea sprijinului în instruirea personalului din structurile de forță.
La rândul său, Gary Davis, șef adjunct al misiunii diplomatice britanice în țara noastră, a declarat că Marea Britanie este deschisă să împartă cele mai bune experiențe în managementul apărării cu partenerii din Republica Moldova, Georgia, România și Ucraina. Gary Davis a adăugat că subiectele, care fac parte din programul cursului, au fost selectate reieșind din situația actuală de securitate din regiune, ceea ce le face utile și importante pentru personalul încadrat cu funcții de răspundere în instituțiile guvernamentale.
Potrivit șefului Direcției Politică de Apărare și Planificare a Apărării, colonel Gheorghe Oarza, training-ul conține șapte module care stau la baza sistemului național de apărare - securitate și apărare, drept internațional umanitar, elaborare a politicilor, strategii, leadership, transformare a apărării și management al domeniului de apărare.
De notat că activitatea este inclusă în Planul bilateral de cooperare moldo-britanic pentru anul 2019, precum și în Planul de activitate externă al Ministerului Apărării și Armatei Naționale pentru anul 2019.