Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune dublarea subvențiilor pentru agricultura ecologică

  • 26 Ianuarie 2022 16:27
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune dublarea subvențiilor pentru agricultura ecologică

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) propune dublarea subvenției din partea statului pentru fermierii care vor să treacă la agricultură ecologică. Într-un proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de ministerul de resort, se propune și majorarea aproape două ori a subvenției din partea statului pentru apicultorii care vor să treacă la producerea mierii ecologice.

Marcela Stahi, șefa Serviciului producție ecologică și produse cu denumire de origine din cadrul MAIA, a precizat într-un răspuns pentru IPN că, potrivit proiectului, subvenția din partea statului pentru perioada de conversie la metodele de agricultură ecologică pentru legume ar urma să se majoreze de la 3 mii la 7 mii lei/hectar în primul an și de la 3,5 mii la 8 mii lei/hectar în al doilea an. Majorarea subvențiilor va motiva mai mulți legumicultori să cultive produse ecologice. De asemenea, va spori și numărul apicultorilor care vor produce miere ecologică, a subliniat specialista de la minister.

Directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Valeriu Mârzenco, care este și legumicultor, a opinat că nici aceste subvenții majorate, de 7-8 mii de lei nu vor fi suficiente în condițiile creșterii prețurilor la materialul semincer și la carburanți. Totuși, va ușura într-o oarecare măsură munca fermierilor, ca ei să poată cultiva produse agricole eco. „Interesul fermierilor de a cultiva produse eco va crește și din motivul că în ultima perioadă au crescut prețurile la îngrășăminte și pesticide, utilizate în agricultura tradițională. În producția ecologică recolta este mai mică, dar prețurile legumelor ecologice sunt mai mari, în comparație cu situația din agricultura tradițională”, a menționat Vasile Mârzenco pentru IPN.

Contactat de reporterul agenției, Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, s-a arătat sceptic că va spori cu mult numărul producătorilor de miere organică, chiar și dacă subvențiile se vor dubla. „Doritori de a produce miere bio în Republica Moldova sunt mulți, dar să îndeplinești toate condițiile e problematic. Este foarte anevoios, atât din punct de vedere financiar, dar și să găsești spații în care să poți cultiva miere eco. Nu poți să fii sigur că stupii nu vor fi furați sau că ulterior nu va apărea vreo sursă de poluare, care ar putea strica toată afacerea de apicultură ecologică. Stupii pentru producerea mierii ecologice trebuie să se afle la cel puțin 3 kilometri de surse vădit poluate”, a precizat Ion Maxim. Apicultorii care trec la miere eco trebuie să schimbe toată ceara din stupi, iar un kilogram de ceară costă în jur de 175-180 de lei.

„Dacă ne vor înțelege cei de la Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului și nu vor autoriza importul de semințe tratate cu produse dăunătoare atât albinelor, cât și omului, posibil că vom avea mai mulți producători de miere bio. Da, aceste substanțe protejează sămânța, dar ele rămân în pământ, în apele freatice, zeci de ani și, cu nectarul cules de albine, nimeresc în miere”, a detaliat Ion Maxim. Președintele ANARM a subliniat că în Republica Moldova există carențe în legislație, care ar pune piedici apicultorilor producători de miere eco să-și vândă marfa. „Instituțiile din Republica Moldova care se ocupă de certificarea mierii ecologice nu sunt recunoscute peste hotarele țării, astfel că apicultorii certificați ică de către aceste instituții nu pot exporta această miere. Pe de altă parte, apicultorii certificați de către instituții recunoscute de UE și la nivel internațional nu-și pot vinde mierea bio pe teritoriul Republicii Moldova. E un paradox”, a remarcat Ion Maxim.

Potrivit Asociației Naționale a Apicultorilor, în Republica Moldova sunt peste 7800 de apicultori înregistrați și doar 10 dintre ei produc miere eco. Într-un răspuns pentru IPN, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare precizează că ultimele date disponibile arată că în 2020 erau înregistrați 144 de producători agricoli eco, cu 8 mai puțini față de 2019. Totodată, suprafața terenurilor utilizate în agricultura ecologică s-a majorat cu 805 hectare, de la 28547,45 ha în 2019 la 29352,06 ha în 2020. Agricultura ecologică în anul 2020 a ocupat 1,4% din suprafața agricolă utilizată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:3,6 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău