Militarii primului contingent al Armatei Naționale detașat în misiunea Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban au revenit acasă
-
31 August 2023 10:08
Cei 32 de pacificatori au aterizat, astăzi, pe Aeroportul Internațional din Chișinău unde a fost organizată o ceremonie la care au participat ministrul apărării Anatolie Nosatîi, ambasadorul Italiei la Chișinău, E.S. Lorenzo Tomassoni, coordonatorul Rezident ONU în Republica Moldova, Simon Springett, precum și rudele militarilor, informează Ministerul Apărării, într-un comunicat.
Cu acest prilej, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi i-a felicitat pe militari și le-a mulțumit pentru profesionalismul pe care l-au manifestat pe parcursul misiunii ONU din Liban.
„Fiecare din cei 32 de pacificatori au fost buni ambasadori ai țării noastre peste hotare și au transmis mesajul că Armata Națională este bine pregătită și interoperabilă cu armatele participante în misiunile ONU”, a notat ministrul.
Totodată, ambasadorul Republicii Italia la Chișinău, E.S. Lorenzo Tomassoni și coordonatorul Rezident ONU în Republica Moldova, Simon Springett au apreciat prestația primului contingent al Armatei Naționale în misiunea UNIFIL și au declarat că Republica Moldova își fortifică poziția de contributoare la pacea și securitatea internațională.
Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării, pe parcursul celor șase luni de mandat, pacificatorii Armatei Naționale din UNIFIL au executat misiuni de securitate și pază a obiectivelor militare și de patrulare ariei de responsabilitate, activând în cadrul comandamentului forțelor italiene.
De menționat că UNIFIL este prima operație de menținere a păcii sub egida ONU la care Republica Moldova a detașat un contingent de militari. Anterior, Armata Națională a participat în misiuni ONU doar cu observatori militari și ofițeri de stat major.
Decizia de detașare a militarilor în misiunea UNIFIL a fost aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în luna noiembrie 2021.