Militarii moldoveni vor participa la exercițiul multinațional „Platinum Eagle”, în România
-
09 Februarie 2018 14:01
Un contingent de militari ai Armatei Naționale va participa, în perioada 11-17 februarie curent, la exercițiul multinațional „Platinum Eagle 18.1”, la Centrul de Instruire Babadag, din România.
Contingentul, constituit din 60 de ofițeri, subofițeri, sergenți și soldați din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul și Batalionul 22 de menținere a păcii din Chișinău, se va antrena împreună cu militari din Bulgaria, Georgia, România, Ucraina și SUA, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Chișinău.
Scopul exercițiului este creșterea interoperabilității între forțele participante, menținerea capabilității de instruire în comun, precum și dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaționale.
Conform scenariului, militarii moldoveni vor face parte dintr-o companie internațională, condusă de colegii din SUA, și vor avea de executat trageri de luptă cu armamentul din dotare și proceduri de comandă și control la nivel de subunitate.
La exercițiul „Platinum Eagle”, militarii Armatei Naționale vor participa cu 12 unități de tehnică de tip HMMWV și echipament militar.
Vehiculele militare se vor deplasa, sâmbătă, 10 februarie, pe traseul Chișinău-Cahul-Giurgiulești.