Militarii Armatei României la AeroNautic Show

  • 04 Septembrie 2015 17:57
Militarii Armatei României la AeroNautic Show

Militari ai Armatei României vor participa sâmbătă, 5 septembrie, între orele 14.00 și 19.00, la festivalul AeroNautic Show 2015, care se va desfășura în Parcul Crângași și pe Lacul Morii din București.

La demonstrația aeriană vor lua parte o aeronavă de transport C-27J Spartan, un elicopter IAR-330 Puma și un elicopter IAR-330 Puma Naval, iar în Parcul Crângași vizitatorii vor putea să participe la jocuri marinărești, exerciții de escaladă și traversare pe funicular.

De asemenea, vor putea fi vizitate standurile special amenajate de categoriile de forțe ale armatei și un elicopter IAR 330 Puma echipat pentru evacuare medicală. Vor fi organizate ateliere specifice cercetașilor și vânătorilor de munte și un exercițiu demonstrativ al unei echipe de deminare, cu un câine specializat în detecția explozivilor.

Muzeul Militar Național 'Ferdinand I' va prezenta o expoziție, iar militarii Regimentului 30 Gardă 'Mihai Viteazul' vor executa o demonstrație de mânuire a armamentului.

De asemenea, tinerii vor putea obține informații despre procesul de recrutare și selecție în Armata României.

Evenimentul este organizat de Asociația Aeronautică Română și Primăria sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, iar intrarea este liberă.
 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău