Militari moldoveni participă la exercițiul JCET-2016, în România
-
22 August 2016 17:33
Un grup de militari ai Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” participă, în perioada 20 august — 4 septembrie, la exercițiul JCET-2016 (Joint Combined Exchange Training), care se desfășoară la Buzău, în România, anunță Ministerul Apărării Naționale al Republicii Moldova.La Buzău, militarii moldoveni și cei ai forțelor speciale române execută…
Un grup de militari ai Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” participă, în perioada 20 august — 4 septembrie, la exercițiul JCET-2016 (Joint Combined Exchange Training), care se desfășoară la Buzău, în România, anunță Ministerul Apărării Naționale al Republicii Moldova.
La Buzău, militarii moldoveni și cei ai forțelor speciale române execută procedee de luptă apropiată în mediul urban, cercetare specială, acțiuni directe (raiduri, căutare-salvare), asistență militară, antrenament de desantare din elicopter, salturi cu parașuta, procedee de evacuare a răniților, dar și trageri avansate din armamentul de infanterie, a precizat comandantul Batalionului „Fulger”, locotenent-colonelul Veaceslav Balan.
El a adăugat că aceste antrenamente au ca scop pregătirea pentru exercițiul „Junction Strike 2016”, care va avea loc în luna septembrie pe teritoriul României.
La „Junction Strike 2016”, militarii moldoveni vor participa alături de contingente din Bulgaria, Georgia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Statele Unite și Turcia.