Milioane de femei, private de libertatea de a lua decizii privind propriul corp (raport ONU)

  • 14 Aprilie 2021 10:30
Milioane de femei, private de libertatea de a lua decizii privind propriul corp (raport ONU)

Milioane de femei din întreaga lume sunt lipsite de libertatea de a lua decizii privind propriul lor corp, se arată într-un raport al ONU făcut public miercuri, transmit dpa și AFP.

Informațiile din 57 de țări, majoritatea în Africa subsahariană, relevă că doar circa jumătate dintre adolescente și femei pot lua decizii "care le susțin autonomia și integritatea corporale".

Aceste decizii includ libertatea de a alege cu cine să întrețină relații sexuale și de a folosi mijloace de contracepție, se menționează în raportul realizat de fondul ONU pentru populație, UNFPA.

Directoarea UNFPA, Natalia Kanem, a calificat aceste constatări drept "revoltătoare", subliniind că ele arată că practic "sute de milioane de femei și fete nu sunt proprietarele propriilor lor corpuri" și că viețile lor sunt guvernate de alte persoane.

Raportul consemnează de asemenea că situația multor femei s-a înrăutățit din cauza pandemiei de coronavirus.

"În acest moment, de exemplu, un număr record de femei și fete se confruntă cu riscul de a fi supuse la violențe bazate pe gen și la practici nocive cum sunt căsătoriile timpurii", a spus Kanem.

Autorii raportului "Corpul meu este al meu" - primul al UNFPA privind autonomia corporală a femeilor - detaliază abuzurile împotriva drepturilor femeilor pe plan mondial, de la viol până la impunerea de teste de virginitate, mutilări genitale și sterilizare forțată.

Potrivit documentului, în 20 de țări sau teritorii există legi care permit ca violatorul să se căsătorească cu victima, pentru a scăpa de urmăriri judiciare, în 43 de țări nu există legislație privind violul între parteneri, iar peste 30 de țări impun femeilor restricții de deplasare în afara domiciliului.

Natalia Kanem a făcut apel totodată la comunitatea internațională să respecte în mai mare măsură egalitatea de gen.

În pofida "garanțiilor constituționale" privind egalitatea de gen existente în numeroase țări, femeile se bucură în medie de numai 75% din drepturile bărbaților, conform acestui raport.

Documentul notează de asemenea că doar 56% dintre țările evaluate dispun de legi și politici pentru o educație sexuală completă.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:5,66 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău