Mii de persoane au protestat vineri noapte împotriva războiului, în peste 20 de orașe din Rusia
-
26 Februarie 2022 09:44
Invazia rusă în Ucraina cauzează consternare și proteste chiar și în interiorul Rusiei. Mii de persoane au ieșit din nou în stradă, în peste 20 de orașe din Rusia, pentru a-și exprima furia față de propriul guvern, iar în multe cazuri aceștia riscă să fie arestați, scrie Rador.
Până vineri, la miezul nopții, peste 600 de persoane au fost arestate - aproape 200 dintre acestea, la Sankt Petersburg și 200 la Moscova. Miercuri, peste 1.800 de persoane au fost arestate la protestele împotriva războiului, dintre care mai bine de o mie la Moscova. Protestele de vineri seară nu au fost atât de ample. Poliția a intervenit la fel de brutal și în forță ca și joi. Guvernul afirmă că aceste proteste nu sunt autorizate și oamenii riscă urmărire penală, transmit corespondenții CNN.