Mihai Popșoi | Republica Moldova, de un 'optimism prudent' că va începe negocierile de aderare la UE înaintea alegerilor europene din iunie

  • 16 Februarie 16:19
Mihai Popșoi | Republica Moldova, de un 'optimism prudent' că va începe negocierile de aderare la UE înaintea alegerilor europene din iunie

Republica Moldova este de un 'optimism prudent' că va putea începe negocierile oficiale de aderare cu Uniunea Europeană înaintea alegerilor din iunie pentru Parlamentul European, a declarat ministrul de externe Mihai Popșoi, într-un interviu acordat vineri agenției Reuters, în marja Conferinței pe teme de securitate de la Munchen, scrie AGERPRES.

Republica Moldova a primit undă verde în decembrie din partea Consiliului European pentru a începe negocierile de aderare, alături de țara vecină Ucraina. Ambele state au însă în față un lung proces care implică numeroase reforme și schimbări pentru a îndeplini standardele UE.

În interviul pentru Reuters, Mihai Popșoi, numit în funcție în ianuarie, a spus că Republica Moldova rămâne în alertă față de eforturile Rusiei de destabilizare și că negociază cu partenerii pentru a-și întări capabilitățile de apărare antiaeriană, deși constrângerile bugetare fac dificile aceste eforturi.

El a mai precizat că Republica Moldova a început săptămâna trecută procesul mecanismului de monitorizare prin care Comisia Europeană întreprinde o examinare în detaliu, împreună cu statul candidat, a fiecărui domeniu de politică, cunoscut drept 'capitol', pentru a stabili nivelul de pregătire al țării respective.

Odată raportul finalizat, Comisia fie recomandă deschiderea directă de negocieri, fie cere îndeplinirea mai întâi a anumitor criterii.

'Sperăm (...) că progresul va fi considerat suficient pentru a începe deschiderea capitolelor de negociere, a avea conferința interguvernamentală înaintea alegerilor (europene) din iunie, pentru că înțelegem că după alegeri vor urma câteva luni de reașezare și noi nu avem zile de pierdut, cu atât mai puțin luni. Am pierdut decenii', a arătat Popșoi.

Negocierile au loc între miniștri și ambasadori ai statelor UE și ai țării candidate în cadrul unei conferințe interguvernamentale.

Popșoi consideră că există suficient consens în UE încât, chiar și cu riscul unei potențiale creșteri a reprezentării partidelor de extremă dreapta în PE, să fie improbabilă împiedicarea procesului.

'Noi am încercat să depunem mari eforturi în ce privește procesul de reformă internă pentru că știm că, la urma urmei, nu o facem pentru UE, o facem de dragul cetățenilor noștri, pentru a crește nivelul de trai și calitatea vieții', a subliniat ministrul Popșoi

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:98 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău