Mihai Popșoi efectuează vizite de lucru în Elveția și Austria: Va participa la reuniunea Consiliul Permanent al OSCE

  • 23 Februarie 10:45
Mihai Popșoi efectuează vizite de lucru în Elveția și Austria: Va participa la reuniunea Consiliul Permanent al OSCE

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, va efectua, în perioada 24–27 februarie, vizite de lucru în Elveția și Austria.

În zilele de 24–25 februarie, diplomatul moldovean se va afla la Berna și Geneva. La Berna, acesta va avea o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis. La Geneva, Mihai Popșoi va participa la segmentul înalt al celei de-a 61-a sesiuni a Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, unde va susține un discurs în plen.

Programul vizitei include participarea la evenimente colaterale la nivel înalt dedicate consolidării mecanismelor de responsabilizare pentru încălcările comise în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și promovării drepturilor sociale și întăririi stabilității democratice.

De asemenea, ministrul va avea întrevederi cu viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Principatului Liechtenstein, Sabine Monauni, cu Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, și cu secretarul general al Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, Doreen Bogdan-Martin.

În perioada 26–27 februarie, vicepremierul se va afla la Viena, unde va avea o întrevedere cu ministra federală pentru afaceri europene și internaționale a Republicii Austria, Beate Meinl-Reisinger, și va participa la reuniunea Consiliul Permanent al OSCE. În cadrul reuniunii, șeful diplomației moldovene va prezenta prioritățile mandatului Republicii Moldova la Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei.

Agenda din Austria include și o deplasare în landul federal Carintia, unde Mihai Popșoi va avea întrevederi cu guvernatorul Peter Kaiser, cu președintele Parlamentului regional, Andreas Scherwitzl, precum și cu reprezentanții Camerei de Comerț. Totodată, oficialul va vizita municipalitatea Neuhaus, localitate înfrățită cu comuna Trușeni și gazdă a consulatului onorific al Republicii Moldova.

Pe parcursul vizitei în Austria, ministrul afacerilor externe se va întâlni și cu membrii diasporei moldovenești stabiliți în landurile federale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
23,4
Ploaie ușoară
Umiditate:72 %
Vint:3,53 m/s
Wed
24
Thu
25
Fri
24
Sat
23
Sun
23
Arhivă Radio Chișinău