Mihai Popșoi: Cetățenii au avut așteptări mari, iar noi am alimentat aceste așteptări

  • 22 Februarie 2022 08:44
Mihai Popșoi: Cetățenii au avut așteptări mari, iar noi am alimentat aceste așteptări

Vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, recunoaște că popularitatea formațiunii este pe o pantă descendentă și pune acest fenomen pe seama crizei energetice și pe seama faptului că cetățenii au avut așteptări prea mari de la guvernare, iar reformele nu pot fi realizate peste noapte. În același timp, liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, spune că dezamăgirea pe care o simt cetățenii în raport cu actuala guvernare era previzibilă, în condițiile în care puterea nu a demarat reforme temeinice, ci a încercat să conserve vechiul sistem preluat de la fostele guvernări, notează IPN.

Potrivit ultimului sondaj de opinie, dat publicității de compania IMAS, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare anticipate, tot 3 entități politice s-ar regăsi în viitorul Legislativ. Totuși, potrivit studiului, raportul de forțe din Parlament ar fi altul. Sondajul arată că pentru Blocul PCRM-PSRM și-ar da votul 27,7% din respondenți, pentru PAS – 27,2% dintre respondenți, iar Partidul politic Șor s-ar bucura de încrederea a puțin peste 12% dintre cetățeni. Astfel, PAS pierde poziția de lider în intențiile de vot ale oamenilor, iar reprezentanții formațiunii spun că au anticipat acest lucru, în contextul crizelor multiple cu care se confruntă Republica Moldova.

„Recunoaștem, ar fi ciudat, în aceste circumstanțe dificile, dacă scorul nostru ar crește. Unicul lider regional al cărui raiting crește este Vladimir Putin. Ceilalți politicieni din Europa scad, în condițiile în care ne aflăm, creșterea prețurilor este peste tot în Europa, criza gazelor este cam peste tot în Europa și cam toate guvernările au de suferit. Este un lucru previzibil scăderea încrederii după alegeri, pentru că la alegeri am avut o mobilizare masivă a cetățenilor și această erodare e firească. Cetățenii au avut mari așteptări, aceste așteptări au fost alimentate și de noi, că lucrurile se vor întâmpla peste noapte, că procurorii, judecătorii vor deveni peste noapte mult mai integri. Iar acest lucru nu se poate întâmpla peste noapte. Dar dacă ne-am ghida de sondaje și am sta să numărăm fiecare procent, nu ne-am angaja în reforme complicate”, a spus vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

În același timp, președintele Partidului Schimbării Ștefan Gligor spune că scăderea abruptă în sondaje a partidului de guvernare este cauzată de așteptările exagerate ale alegătorilor și de incapacitatea guvernării de a se ridica la nivelul acestor așteptări. Potrivit lui Gligor, guvernarea eșuează atât în gestionarea crizei pandemice, cât și în privința reformării justiției.

„PAS a venit la guvernare într-un context complicat, e adevărat. A venit în perioadă pandemică, în perioada unei crize energetice care a agravat criza economică și și-au făcut misiunea și mai dificilă prin multiplele promisiuni pe care le-au făcut cetățenilor, legate de reforma justiției, în primul rând. În administrarea pandemiei nu s-a văzut nicio schimbare. Ceea ce am văzut este că nu s-a pus fundamentul unor reforme structurale, sistemice, mai ales în justiție. Sistemul a fost conservat, au fost puși oameni interimari, care doar încearcă să cârpească reputația tuturor instituțiilor din justiție”, a spus liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor.

Sondajul IMAS a fost realizat în perioada 24 ianuarie-14 februarie, pe un eșantion de 1 123 de respondenți. Interviurile au fost realizate față în față, în limbile română și rusă. Marja de eroare este de +/-3%.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău