Mihai Munteanu despre Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”: „Am spus că va trăi pentru totdeauna!”

  • 04 Septembrie 2018 17:40
Mihai Munteanu despre Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”: „Am spus că va trăi pentru totdeauna!”

Patru spectacole de operă, trei balete și un concert de gală vor fi prezentate pe scena Teatrului național de Operă și Balet în cadrul celei de a 26-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu”. La evenimentul care se va desfășura în perioada 7-16 septembrie vor fi prezenți soliști din 10 țări.

Ediția din acest an a festivalului considerat printre cele mai importante evenimente culturale din R. Moldova va fi deschisă vineri 7 septembrie de spectacolul de operă  "MACBETH" de Giuseppe Verdi. Opera în baza tragediei semnată de William Shakespeare spune o poveste dramatică despre lupta pentru coroană și supremație, și o crimă distrugătoare care tulbură rațiunea umană.

Sâmbătă 9 septembrie se va juca spectacolul Boema, o  emoționantă istorie de dragoste, pe muzica  marelui Giacomo Puccini. Maestrul Tiberiu de la Opera Română din București va dirija orchestra în cadrul acestei opere în care în rolul poetului Rodolfo va fi tenorul Florin Guzgă solist al Operei Naționale Iași. Căsătoria Secretă și Carmen sunt celelalte două spectacole prezentate în carul Festivalului. Publicul va avea ocazia să urmărească și trei spectacole de balet ”Lacul Lebedelor”, ”Romeo și Julieta” și ”Spartacus”.

Teatrul este și scenă și sală a menționat, în cadrul unei conferințe de presă, tenorul Mihail Muntean, fost coleg de scenă și prieten al sopranei Maria Bieșu, care a îndemnat publicul să vină la festival.

„Atunci când o petreceam pe Maria de aici, din holul Teatrului de Operă și Balet, am spus că acest festival va trăi întotdeauna. Spectacolele sunt interesante, eu sper că publicul va fi extraordinar ”

În cadrul concertului de gală va evolua invitatul special al festivalului tenorul Juan Diego Floris din Peru potrivit ministrei Educației Culturii și Cercetării, Monica Babuc.

„A cucerit cele mai mari scene din lume și noi avem posibilitatea și fericirea să îl avem prezent pe scena Teatrului de Operă și Balet ”Maria Bieșu” pe Juan Fiego Florez. Asta și pentru că el este un bun prieten al frumoasei și talentatei soprane Valentina Nafornița care va evolua și ea în acest concert de gală”

Amintim că prima ediție a festivalului a avut  loc în septembrie 1990.

Sursa video: pagina de facebook a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. 

https://p-upload.facebook.com/pg/TeatrulNationalDeOperaSiBaletMariaBiesu/posts/?ref=page_internal

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău