Mihai Ghimpu explică de ce liberalii nu fac parte din delegația care pleacă la București

  • 26 Martie 2018 16:15
Mihai Ghimpu explică de ce liberalii nu fac parte din delegația care pleacă la București

Liberalii nu vor face parte din delegația parlamentară care va reprezenta Republica Moldova la ședința solemnă de la București, din data de 27 martie, când este marcat Centenarul Unirii. Iar motivul ar fi că delegația este condusă de președintele Parlamentului, Andrian Candu, lucru pe care PL îl consideră inacceptabil.

Președintele formațiunii, Mihai Ghimpu, a spus, luni, într-o conferință de presă, că membrii PL nu pot merge la București alături de o persoană care nu recunoaște unirea din 27 martie 1918, unire pe care nu a anulat-o nimeni, transmite IPN.

„În calitate de cine se duce Candu la București? Unirea și Partidul Democrat, conducerea Partidului Democrat, nu au nimic cu trecutul, prezentul și viitorul nostru. Pe ei îi interesează doar puterea și banul”, a spus Mihai Ghimpu.

Liderul PL a dezavuat refuzul lui Andrian Candu de a supune votului în Parlament mai multe propuneri făcute de liberali în contextul centenarului unirii. „Fracțiunea PL a înaintat un proiect în Parlament ca anul 2018 să fie numit Anul Unirii. Apoi am înaintat încă un proiect ca să fie convocată o ședință festivă pe 27 martie. Nu au pus la vot. Un alt proiect de lege, ca pe 27 martie să votăm Declarația de Unire, iarăși a fost refuzat. Am înaintat altul, dacă nu doresc ei, să ne dea nouă sala plenului ca să organizăm noi o ședință dedicată unirii – nimic. Am aflat că Parlamentul României a făcut propunerea ca pe 27 martie să fie ședința comună a Parlamentelor, aici la Chișinău. Au refuzat”, a spus Mihai Ghimpu.

Liberala Corina Fusu susține că toate guvernările de la interdependență încoace au fost păguboase, deoarece au mințit cetățenii. „Avem niște guvernări lașe. Avem o mentalitate în societate duplicitară, între vest și est, Moldova și Bruxelles, Moldova și București. Au reușit să-i dezamăgească și pe partenerii noștri din UE, care spun că nu mai înțeleg ce se întâmplă în Republica Moldova”, a spus Corina Fusu.

La ședința solemnă de la București, prilejuită de centenarul unirii, Republica Moldova va fi reprezentată de o delegațiе parlamentară, dar și de una guvernamentală. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care va conduce delegația legislativului de la Chișinău, va susține un discurs. Din delegație fac parte reprezentanți ai formațiunilor politice care și-au manifestat dorința de participare la eveniment. Printre aceștia se numără deputați din fracțiunile Partidului Democrat, Partidului Popular European, Partidului Liberal Democrat, nu și din fracțiunea Partidului Liberal.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău