Microbuz răsturnat pe traseul Chișinău-Leușeni
-
22 Noiembrie 2018 09:55
Un microbuz care se deplasa pe traseul Chișinău-Leușeni s-a răsturnat miercuri, 21 noiembrie, aproape de miezul nopții. În autovehicul se afla șoferul și încă patru pasageri, transmite IPN cu referire Inspectoratul Național de Patrulare.
Oamenii rămași blocați în microbuz au fost ajutați să iasă de către inspectorii de patrulare care se aflau în preajmă la menținerea siguranței circulației rutiere și care au văzut microbuzul răsturnat. În urma accidentului rutier, din cei patru pasagerii, o femeie de 60 de ani a fost preluată de serviciile medicale.
La volanul microbuzului se află un tânăr de 25 de ani. Acesta nu a ținut cont de starea carosabilului, autovehiculul a derapat ieșind pe contrasens și s-a răsturnat pe acostament, izbindu-se într-un obstacol.
La începutul săptămânii, când s-a înregistrat ninsoare și ghețuș pe carosabil, într-o singură zi, trei microbuze cu pasageri s-au răsturnat. În cazul microbuzului de pe ruta Beșalma – Chișinău, care avea 14 persoane la bord, nimeni nu a avut de suferit. În celelalte două accidente cu microbuze răsturnate, lângă satul Ustia, raionul Dubăsari, și pe traseul Leova-Hâncești, 23 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru dintre care s-au ales cu traumatisme mai grave.