Mexicul, pe punctul de a alege prima femeie președinte

  • 02 Iunie 16:30
Mexicul, pe punctul de a alege prima femeie președinte

Aproape 100 de milioane de alegători sunt chemați la vot duminică în Mexic, pentru a alege cel mai probabil prima femeie președinte al celei mai populate țări hispanofone, transmite dpa, notează Agerpres.

Potrivit sondajelor, Claudia Sheinbaum, candidata partidului de stânga Morena, de guvernământ, este favorită în fața reprezentantei a trei partide de opoziție, Xóchitl Gálvez. Un al treilea candidat prezidențial nu este creditat cu șanse.

Claudia Sheinbaum, climatolog și fost primar al capitalei Ciudad de Mexico, este considerată o aliată de lungă durată a președintelui în funcție, Andrés Manuel López Obrador, care nu mai are dreptul să candideze după șase ani de mandat.

Xóchitl Gálvez, femeie de afaceri, inginer de calculatoare și fost senator, este sprijinită de alianța centristă a trei partide de opoziție.

Mexicanii sunt chemați ca, pe lângă președinte, să reînnoiască integral componența Camerei Deputaților și a Senatului, și să-și aleagă reprezentanți la nivel regional și municipal, ceea ce face din alegerile de duminică unele de proporții istorice.

În total, mai mult de 20.000 de posturi sunt puse în joc, inclusiv funcțiile de guvernator în opt din cele 31 de state federale și districtul capitalei.

Campania electorală a fost însă umbrită de violențe. Cel puțin 34 de candidați au fost uciși începând din septembrie, când s-a deschis faza de depunere a candidaturilor, potrivit datelor firmei de consultanță Integralia.

Autoritățile spun că grupări criminale care se luptă pentru influență în unele regiuni se află în spatele multora dintre atacuri. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău