Mesajul vicepremierului Nicu Popescu cu ocazia Zilei Europei: 9 mai este ziua când sărbătorim pacea și unitatea în Europa

  • 09 Mai 2023 12:22
Mesajul vicepremierului Nicu Popescu cu ocazia Zilei Europei: 9 mai este ziua când sărbătorim pacea și unitatea în Europa

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a transmis următorul mesaj cu ocazia Zilei Europei:

„9 mai este ziua când sărbătorim pacea și unitatea în Europa - valori deosebit de importante în contextul regional actual. În 1950 Jean Monnet împreună cu Robert Schuman au pus bazele Uniunii Europene prin inițiativa lor de creare a Comunității Europene a Cărbunelui si Oțelului.

Astăzi marcăm Ziua Europei și ne amintim de cei căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Din păcate, la 78 de ani de când aliații au adus pacea pe continentul european, Federația Rusă a readus războiul în Europa, sfidând atât dreptul internațional cât și memoria celor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pentru pace și învingerea nazismului. Țara noastră condamnă ferm orice acțiune agresivă și dorim să subliniem importanța păcii și a cooperării internaționale în promovarea prosperității și a stabilității în întreaga Europă.

Pentru Republica Moldova, 9 mai reflectă aspirațiile noastre europene și angajamentul ferm față de valorile și standardele UE. Totodată, în această zi specială salutăm realizările noastre comune și subliniem determinarea de a continua reformele care ne vor aduce in UE și vor contribui la un viitor mai prosper pentru cetățenii noștri.

Viitorul țării noastre nu poate fi decât în marea familie europeană alături de care împărtășim aspirații și un drum comun de dezvoltare și modernizare”, se arată în comunicatul MAEIE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:6,17 m/s
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
14
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău