Mesajul a fostt citit de către Marius Lazurca, Ambasadorul României în Republica Moldova, cu ocazia dezvelirii statuii lui Grigore Vieru, eveniment ce s-a desfășurat, sâmbătă, 31 august, la mormântul poetului, în Cimitirul Central din Chișinău.

Ziua Limbii Române –

sărbătoare a identității și demnității poporului român

Sunt multe daruri moștenite de la înaintași în patrimoniul spiritual al neamului românesc, însă cel mai mare dar este limba națională în care ne exprimăm identitatea și comuniunea între generații, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, în care descriem frumusețile locurilor natale și ale sufletului românesc.

Limba națională nu este doar un simplu mijloc de comunicare funcțională în societate, ci este o parte constitutivă a modului nostru propriu de a fi în lume și de-a cultiva comuniunea etnică în țară și pretutindeni, ca neam sau popor.

Sărbătoarea Limbii Românede la 31 august, promovată și susținută prin Legea nr. 53/2013 de Parlamentul României, are ca izvor de inspirație un moment crucial din istoria recentă a Republicii Moldova, din anul 1989, când limba română a fost declarată limbă de stat și s-a revenit la grafia latină. Lupta pentru libertate se asocia atunci cu dreptul de vorbi și a scrie oficial în limba părinților și a bunicilor.

După proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova (27 august 1991) „limba noastră cea română”, cum a numit-o poetul Grigore Vieru, a fost sărbătorită în fiecare an, la data de 31 august, în mod oficial în Republica Moldova, și cu ecou pozitiv în România, prin manifestări de recunoștință față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a sfintei conștiințe de neam, a comuniunii de cuget, de credință, de limbă și simțire românească.

Această sărbătoare reprezintă un fericit prilej de a redescoperi împreună cu toată suflarea vorbitoare de limbă română din întreaga lume demnitatea și unitatea unui neam iubitor de Hristos, de multe ori răstignit în istorie, dar totuși viu și purtător de multe lumini și binecuvântări, păstrate și cultivate în mod pașnic și smerit.

Biserica neamului românesc a acordat întotdeauna o atenție deosebită limbii vorbite de poporul dreptcredincios, și a făcut din aceasta veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic. De aceea, poetul preot basarabean Alexei Mateevici a identificat limba poporului român cu „limba vechilor Cazanii”, subliniind astfel rolul cultului ortodox în promovarea limbii române. Iar Mihai Eminescua numit Biserica noastră „maica spirituală a neamului românesc”, cunoscând bine că primele școli și primele cărți tipărite au apărut prin grija Bisericii Ortodoxe Române.

În viața și istoria poporului român, cultul și cultura s-au dezvoltat în simbioză, iar limba română a fost mereu liantul viu dintre credință, cuget și simțire.

Traducerea Bibliei și a cărților de cult în limba română sunt pietre de hotar ale acestei simbioze binecuvântate. De pildă, Cazania sau Cartea românească de învățătură a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei (Iași, 1643), Noul Testament de la Bălgrad, tipărit de Sfântul Mitropolit Simion Ștefan al Transilvaniei (1648), Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Mitropolit Dosoftei(1679) și Biblia de la București (1688) sunt mărturii elocvente ale împreună-lucrării dintre credință și cultură în istoria neamului românesc. În prefața Cazaniei din 1643 a Mitropolitului Varlaam, de la a cărei tipărire se împlinesc anul acesta 370 de ani, Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei exprima vizionar convingerea că, prin carte, Biserica se adresa nu doar cititorilor din principatul moldav, ci „la toată seminția românească pretutindenea ce se află pravoslavnici într-această limbă”. Și, într-adevăr, istoria confirmă circulația Cazaniei Sfântului Mitropolit Varlaam în Transilvania și în toate ținuturile locuite de români, ajutându-i să își păstreze în același timp credința, identitatea și unitatea etnică.

Întrucât a dorit să fie totdeauna cât mai aproape de popor, Biserica Ortodoxă Română folosește de trei secole, în cultul ei liturgic, limba vie a poporului dreptcredincios. Liturghia din fiecare zi și toate slujbele noastre se săvârșesc în limba vorbită și înțeleasă de popor, iar, periodic, la 10-15 ani, textele liturgice sunt atent actualizate, astfel încât se păstrează mereu o dreaptă cumpănire între tradiție și actualitate, între parfumul arhaic al graiului bisericesc și evoluția naturală a limbii române din zilele noastre.

Pentru generațiile de astăzi, viețuind de o parte și de alta a Prutului, limba română comună este o bază solidă de comunicare și comuniune fraternă, de facilitare a accesului la educație și mass-media, în special pentru elevii și studenții noștri.

Astăzi, identitatea etnică și unitatea lingvistică sunt pivotul conștiinței dăinuirii noastre bimilenare ca popor latin de credință creștină apostolică.

De asemenea, limba română devine tot mai mult o punte de legătură între diaspora și țara-mamă, dar și o contribuție distinctă a românilor la patrimoniul spiritual european, care se afirmă azi ca bogăție multilingvistică și multiculturală.

După cronografele din vechime, ziua de 31 august încheie anul bisericesc și oferă tuturor un moment de evaluare a rodirii în fapte a gândurilor și cuvintelor ce s-au rostit în timp.

Dorim ca această Zi de sărbătoare a Limbii Române să fie pentru noi toți zi de recunoștință adusă lui Dumnezeu și de bucurie pentru comuniunea în credință, cuget și simțiri, exprimată în „dulcea și frumoasa” noastră limbă românească.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, să reverse în inimile și în cugetele noilor generații de români bucuria de a citi, asculta, vorbi și cultiva limba română, aceasta fiind prima dovadă a unității noastre de credință și cultură, de cuget și simțire.

Felicităm și binecuvântăm pe toți cei care au contribuit și contribuie ca Ziua Limbii Române să fie o adevărată sărbătoare a identități și demnității poporului român!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române