Mesajele românilor basarabeni care votează azi în stânga Prutului: În contextul geopolitic actual, avem nevoie de unitate pentru a supraviețui ca națiune (Audio)

  • 01 Decembrie 2024 14:35
0%
00:00:00
00:00:00

Prezența la urne în Rep. Moldova a depășit-o pe cea de la parlamentarele din România din 2020, când numărul total de alegători prezenți a urne în stânga Prutului a fost de circa 37 de mii. În contextul amenințărilor din partea Federației Ruse, crescânde în regiune, românii basarabeni își doresc o Românei liberă, democratică și puternică în Uniunea Europeană, alături de Rep. Moldova.

Jurnalista Radio Chișinău, Ina Guțu, a stat de vorbă cu mai mulți români basarabeni, în fața Bibliotecii Naționale a Rep. Moldova, unde sunt deschise două de votare.

Printre aceștia și Eleodor Kogălniceanu, care s-a născut în Siberia, unde părinții săi, așa cum s-a întâmplat cu zeci de mii de basarabeni, au fost deportați, după ocupația sovietică a spațiului dintre Prut și Nistru.

”Părinții au fost deportați în anul 1949, iar eu m-am născut în Siberia în anul 1954. Așa că primii doi ani am trăit în acea ”închisoare”. Noi, românii basarabeni știm riscurile imperialismului fascismului rus, de aceea ne mobilizăm și ieșim la vot. De aceea avem nevoie de o Românie sigură, stabilă, care să ne arate calea pe care trebuie să mergem”, spune Eleodor Kogălniceanu.

Mesajele românilor basarabeni care votează azi în stânga Prutului: În contextul geopolitic actual, avem nevoie de unitate pentru a supraviețui ca națiune (Audio)

Și profesorul Ion Mărgineanu, care în 2018, la cei aproape 80 de ani împliniți,  a parcurs cale de peste 500 de kilometri, pe jos până la Alba Iulia, pentru a duce mesajul de iubire al românilor basarabeni, s-a prezentat la vot.

”Pentru unitatea neamului românesc, am mers peste 500 de km, pe jos, de la Bălți la Alba Iulia, și am să mai merg încă o mie, și mai mulți… Pentru că dacă ți-e dragă Țara, faci orice.  Uniți vom fi mai puternici” a fost îndemnul transmis Românilor, de Ziua Națională a României, de profesorul Ion Mărgineanu.

Mesajele românilor basarabeni care votează azi în stânga Prutului: În contextul geopolitic actual, avem nevoie de unitate pentru a supraviețui ca națiune (Audio)

”Foarte Mulți tineri beneficiază de avantajele care vin la pachet cu pașapoartele și cetățenia românească, de aceea au o responsabilitate de a ajuta la să ajute la un viitor prosper pentru România. Drumul european este foarte important. Pericolul este mare pentru România, care poate să nu aibă un viitor dacă merge pe drumul spre apropiere de Federația Rusă” ne-a spus o tânără studentă, care a făcut apel la tinerii basarabeni să iasă la vot astăzi.

”Soarta României este legată de soarta Rep. Moldova și invers. În contextul situației politice din arealul nostru, este foarte clar: trebuie să existe unitate ca să supraviețuim ca națiune”.  ne-a spus un alt alegător, venit la secția de votare din incinta Bibliotecii Naționale din Chișinău,  împreună cu cei trei copii ai săi.

Președinta Maia Sandu a făcut apel la unitate europeană și la susținerea democrațiilor. Ea a încurajat românii să voteze pentru o Române puternică și europeană, evidențiind importanța alegerilor din 1 și 8 decembrie pentru viitorul regiunii.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:87 %
Vint:1,03 m/s
Thu
10
Fri
11
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Arhivă Radio Chișinău