Cum a apărut festivalul „Galbenă gutuie”. Muzica tehno a eclipsat, temporar, interesul pentru muzica folk. Peste 25 de ani, folk-ul tinde din nou să se reafirme

„Ideea nu a fost a mea, ci a unor foști colegi. În primul rând, să începem cu Tatiana Petrache, care era inspector la Direcția Cultură a primăriei Chișinău. Ea era amatoare de muzică folk și a hotărât să creeze un cerc al folkiștilor. Ea ne-a adunat. Ca mai târziu un alt coleg să propună să organizăm un festival. Știam bine că sunt foarte mulți cantautori și cineva a zis: „Hai să organizăm un festival, ca să-i găsim și să-i selectăm!”. Și într-adevăr, la preselecția de la prima ediție au venit peste 100 de doritori să participe în concurs. Am ales vreo 60 și ceva. De la 10 dimineața până la vreo două de noapte i-a ascultat juriul. Și atunci s-a întâmplat să câștig Marele premiu. Ca și de altfel, o altă colega noastră, Maria Mocanu.

Iar apoi, am devenit președintele Asociației Folkiștilor și 10 ani de zile am fost ca un tată pentru folkiștii basarabeni. Până s-a topit definitiv interesul pentru acest gen. În 1999 a avut loc ultima ediție a festivalului „Galbenă gutuie”.  Dar am intenția anul acesta, după 25 de ani, să reiau acest festival. Vom reuși, sau nu? Nu știu dacă se vor găsi oameni care să ne ajute, pentru că e nevoie de mulți bani. Ași încerca, pentru că știu că din nou există mulți interpreți cu chitara, care ar trebui găsiți, promovați, așa cum am promovat pe mulți interpreți, grație festivalului „Galbenă gutuie”, cândva.

De ce  a dispărut interesul pentru muzica folk? Pentru că s-a deschis drumul spre Europa, unde la acea vreme domina muzica techno, care până atunci pătrundea mai greu la noi. Și s-a îmbolnăvit toată lumea de muzică dansantă. De exemplu, eu am avut  formația „Noiembrie”, în care i-am invitat pe Mihai Budurin și pe Ion Rață, care erau studenți atunci.  Și a mai venit încă un muzician, Sergiu Musteață. Sergiu Musteață, pasionat de muzica dansantă, a propus: „Haideți să cântăm aceleași piese, dar în ritmuri de dans!”. Eu  am refuzat și am plecat.  Atunci a apărut „Catharsisul”. Ei bine, iată Ion Rață, peste ani, iarăși s-a întors la folk”, povestește invitatul emisiunii, Victor Buruiană.

Pentru grevele din fața Președinției, de la Radioteleviziune, unde a cântat și a sonorizat, a nimerit pe lista neagră. Nu a mai apărut la televiziune aproape două decenii...

„Împreună cu formația mea de atunci, „Clepsidra”, cântam în fiecare seară „Jos, comuniștii!”, la grevele din fața Președinției. Pe urmă au fost grevele de la Radioteleviziune, deci peste un an, sau doi, când au fost dați afară mai mulți jurnaliști de acolo. Și acolo am cântat și am sonorizat.  Așa am ajuns pe lista neagră. Abia prin 2018, când au început din nou să mă mai invite pe la o televiziune, pe la alta,  mi-a spus un redactor: „Scuze, dar nu aveam voie să te chemăm la emisiuni!”. 17 ani am fost interzis! Bineînțeles, eu nu mă consider un mare artist, sunt în primul  rând inginer, dar pentru un artist în general, 17 ani de dispariție de pe scenă înseamnă dispariție pe veci. S-a schimbat o generație. Dar oricum și azi unii, mai mult cei de vârsta mea, mă cheamă la diferite lansări de carte sau la alte manifestări. Adeseori se apropie oameni necunoscuți și-mi spun: „Îmi pare bine că vă văd, că vă aud”. Nu m-am întristat foarte tare că am fost interzis, dar bineînțeles, unele păreri de rău sunt”, mărturisește invitatul.

Fiind interzis ca interpret, s-a afirmat în calitate de compozitor. Proiecte de suflet - colaborarea cu Nica Zaharia, autoarea cântecului „Galbenă gutuie”, cu interpreta Mihaela Stoica, cu teatrul Licurici, etc.

„Am compus mai multe cântece în perioada asta. Nu cântam, dar compuneam.  Apoi au fost albumele cu Nica Zaharia, dintre care unul -  „Versuri pe portativ”. Nica Zaharia, pentru cine nu știe, este autoarea cântecului „Galbenă gutuie”, pe versurile lui Adrian Păunescu, care este din Moldova de peste Prut și care de aproape două decenii locuiește în Australia. Și colaborarea asta a fost interesantă prin faptul că ea a înregistrat vocea acolo și eu aici făceam orchestrațiile, mixajul, redactarea și așa a apărut albumul.

Apoi, la un festival din Ungheni, am întâlnit o interpretă din Giurgiu. Este profesoară de geografie, care are o voce extraordinar de frumoasă. Este vorba de Mihaela Stoica, pentru care am compus 6 piese. De fapt, cum am auzit vocea ei, mi-am zis că am două cântece, care sunt potrivite pentru ea.  Unul pe versurile Magdei Isanos, pentru care mult timp am căutat interpretul. Ei i-a plăcut și l-a cântat, apoi a urmat al doilea. Magda Isanos e o poetă din perioada interbelică, care îmi  place foarte mult”, relatează invitatul emisiunii.

Posturi de radio și tv, care au schimbat peisajul mediatic moldovenesc - Antena C, Euro-TV, Radio 10, ulterior Radio Chișinău - au apărut cu sprijinul nemijlocit al inginerului Victor Buruiană

„Doream să fie și la Chișinău un post de radio și un post de televiziune românești. Și-am umblat pe la diferite persoane. Prin anii 1990 am dat pe la primarul Nicolae Costin, pe care îl cunoșteam, dar el zice: „Păi de unde să iau eu bani? Știi câți bani trebuie pentru un post de radio?” Într-adevăr, bani trebuiesc enormi. Ca pe urmă să găsească un alt primar bani pentru televiziune și pentru radiou (Serafim Urechean). Și așa au apărut două posturi, pentru care am cumpărat și echipamentele. Și trebuia să fiu la postul de radio (Antena C) și director, dar am refuzat în ultimul moment, pentru că am înțeles că trebuie să fac politică pentru altcineva și nu am vrut. Ca apoi  iarăși să fiu rugat să salvez situația, pentru că cineva s-a apucat să facă un post de radio românesc, dar n-a reușit și timpul expira. Șase luni se dau pentru realizarea unui post, după care se confirmă licența, sau se retrage și a doua oară nu se mai acceptă. Și într-adevăr, într-o lună și vreo săptămână, am făcut totul de la zero. Și documentele și tehnica am procurat-o, am montat totul și am găsit oameni care să lucreze. Era postul Radio 10, care apoi s-a prefăcut în postul Radio Arena. Ulterior s-a lansat Radio Chișinău. Iar eu eram fanionul transmisibil, se schimbau patronii, iar eu rămâneam. La început eram director, apoi director artistic, apoi director tehnic. Ca să ajung astăzi deja pensionar de la postul Radio Chișinău.

- Unde mai rămâneți realizator al unor emisiuni muzicale.

- Dar nu mai sunt director tehnic, or îmi lua foarte multă energie și foarte mulți nervi acest lucru. Se întâmpla să primesc telefon la miezul nopții. Semnalul pentru radio se ridică de la București, prin satelit și la mijloc erau mulți operatori care trebuie să transmită acest semnal. Poate mai greșeau inginerii de sunet de la noi când programau, sau erau de vină calculatoarele, dar eram telefonat de la București la 3 de noapte - nu avem semnal! - și trebuia să iau un taxi și să merg, să văd ce se întâmplă, să rezolv. Și asta a durat 15, aproape 16 ani. Acum i-am transmis ștafeta colegului Andrei Mîțu. Cu el mai discutăm și azi, mă mai întreabă cum să rezolve o problemă sau alta, mă interesez și eu. Pentru că într-un fel, postul ăsta de radio este copilul meu și mă doare inima ce se întâmplă aici, continui să urmăresc ce se face. S-a schimbat mult colectivul de când a fost lansat postul. Mai mulți angajați ai postului Radio Chișinău au primit funcții înalte la alte posturi de radio, fiind apreciați. Lucru  care trebuie să ne bucure, dar îmi pare rău că au plecat”.

Colaborarea cu televiziunea a început din copilărie, când i s-a propus să fie prezentator al unor emisiuni pentru copii. După anii 90 iarăși a activat ca prezentator, dar a durat doar până atunci când a candidat pe lista unui partid...

„Pentru prima dată am prezentat o emisiune la televiziune, în limba rusă, la vârsta de 7 ani, în 1966. Învățam la Școala Nr.1. Tot timpul veneau la noi să caute copii pentru diferite emisiuni, manifestări. Și cum au descoperit că vorbesc la perfecție limba rusă, am devenit prezentatorul emisiunii pentru o perioadă de timp. Apoi în 1993 m-au invitat să fac o emisiune de muzică la televiziunea națională. Și am prezentat atunci  două emisiuni, Telematinal și o emisiune care se numea „La castelul cu menestreli”, de muzică folk. Dar am candidat pe lista unui partid în Parlament și imediat am fost dat afară. Mi s-a luat, pur și simplu, permisul la intrare de către polițist și nu am mai putut intra pe teritoriul televiziunii. După asta mă suna redactorul și mă chema. Dar atunci  am zis că nu mai privesc televiziunea națională.  Deși a lucrat mama mea toată viața acolo. Eu, de fapt, de mulți ani nu privesc  televiziunea. Simplu, pentru că există astăzi internetul și poți să găsești informațiile care te interesează și nu cele care ți se bagă pe gât”, menționează Victor Buruiană.

O activitate prodigioasă în teatru și filme. Spectacolul muzical după romanul „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu

„Cea mai îndelungată colaborare am avut-o cu Teatrul de păpuși „Licurici”. Eram prieteni cu regretatul regizor Titus Bogdan Jucov, un om deosebit. Care știa să țină două trupe, trupa română și trupa rusă, care nu se certau între ele, ci lucrau la acele spectacole împreună. Pentru că în spectacol există roluri care nu se vorbesc, este doar mișcare și atunci când cei din trupa rusă aveau spectacol, cei din trupa română făceau mișcare în scenă pentru trupa rusă și invers. Și astfel Jucov a știut să-i împace și să aibă și venit bun din acele spectacole. Era singurul teatru care se descurca bine financiar. Și plecarea lui a însemnat o mare problemă pentru teatrul „Licurici”. Nu-mi amintesc cum am făcut cunoștință, dar la început înregistram coloana sonoră pentru aceste spectacole. Am lucrat cu diferiți compozitori - Valentin Dânga și alții. Au fost regizori și din Moscova, a fost un regizor de la București, cu care am făcut o orchestrație. Apoi am început să fac și eu spectacole, adică să fac toată muzica, am lucrat și ca regizor. Iată de ce azi, pe site-ul meu sunt povești. Sunt și unele pe care le-am făcut sau le fac din propria inițiativă. Cum ar fi spectacolul radiofonic la care lucrez deja de mulți ani, după romanul lui Liviu Rebreanu „Pădurea spânzuraților”. O carte extraordinară, care m-a șocat cândva și pe care cred că ar trebui s-o citească fiecare român. Într-o zi sper, totuși, să ajung la capătul ei și să o ofer publicului”, relatează invitatul.

Sonorizarea - o altă pasiune. A preluat mult din imensa bibliotecă a tatălui, dar și din experiența unchiului, inginerul de sunet Andrei Buruiană, care a sonorizat filmul „Lăutarii” și altele

„Lucrul ăsta îmi place foarte mult. Am trecut la cărți audio pe care le realizez împreună cu unele edituri din Chișinău, la care lucrez și acum. S-au mai adresat niște autori de filme documentare, de filme cu desene animate. La care am făcut și muzică, am multă experiență în domeniul ăsta. Mie îmi plăcea domeniul din copilărie. Tata fiind inginer de cinematografie, avea un dulap întreg cu cărți de cinematografie. Era descris și cum se fac decorurile și cum se sonorizarează, cum se face coloana sonoră. Toate astea le-am citit. Era o perioadă, când am citit foarte mult în copilăria mea - până în clasa a 7-a am citit toată biblioteca pentru copii din Chișinău, actuala “Ion Creangă”. Am epuizat-o și am trecut la alte biblioteci, pentru că nu mi-am satisfăcut dorința de a citi, astfel am citit și toată biblioteca tatei, legată de cinematografie. Îmi plăcea chestia asta și îmi place și acum să lucrez la coloana sonoră - zgomote diferite, voci de oameni și de animale.

Este o întreagă școală care poți să o înveți toată viața. Apropo, am un unchi care a fost inginer de sunet și care a lucrat la cele mai bune filme ce s-au produs la „Moldova- film” - Andrei Buruiană. El a lucrat la filmul „Lăutarii”, la „Se caută un paznic”, alte filme artistice. A făcut coloana sonoră și îi plăcea să inventeze, să experimenteze. Într-un fel, sunt urmașul lui în ale sunetului, deși nu am învățat direct de la el. Folosea până și gură de acces în canalizare, pentru a obține efecte sonore. Erau vremurile când încă nu erau calculatoare, când încă nu erau efecte electronice și trebuia de făcut, să zicem, efectul de sală, de beci de Iad, ca în „Se caută un paznic” și el găsea soluții. Așa mi-a plăcut și mie să mă ocup de asta”.

Mai multe detalii aflați din interviul cu Victor Buruiană, difuzat în cadrul emisiunii Memorial Basarabean. Pentru a asculta înregistrarea, faceți clic pe file-ul audio de pe această pagină.