Memorial Basarabean / Vasile Șoimaru: ”… Cele ce mi-au spus, m-au frapat: toate celelalte popoare care au luptat aici au venit și și-au înmormântat soldații și doar românii au rămas să zacă în stepă…”

  • 19 Iunie 10:17
0%
00:00:00
00:00:00

158 de mii de români, printre care și mulți români basarabeni, s-au pierdut în cel de-al Doilea Război Mondial, în urma bătăliilor sângeroase de la Cotul Donului, Stalingrad și Stepa Calmucă, “Este roșu pământul pe acele locuri, de sângele vărsat de ostașii români”, afirmă publicistul, profesorul, fostul deputat Vasile Șoimaru, cel care a cercetat pe parcursul a mai multe expediții acele locuri, adunându-și impresiile în cartea „Cotul Donului 42”.

Acum câțiva ani, când a ajuns pentru prima oară pe acele pământuri, locuite apropo și de moldovenii stabiliți acolo prin secolul 18, a descoperit absolut întâmplător locul unde s-a vărsat “un milion de litri de sânge românesc”. Ceea ce l-a zguduit cel mai tare e că prin acele părți nu exista pe atunci nici măcar o cruce întru pomenirea ostașilor români. Pe când rămășițele soldaților din alte țări erau demult dezgropate de pe câmpiile de luptă, înmormântate cu grijă în cimitire frumos amenajate, acolo, în Rusia, sau acasă, în țara lor.

La inițiativa și cu strădaniile sale, au fost realizate săpături în mai multe localități unde au avut loc bătăliile sângeroase în anul 1942, în care au pierit românii, au fost create două cimitire cu rămășițele pământești ale câtorva mii de ostași. E prea puțin, consideră publicistul Vasile Soimaru care mergea până nu demult în fiecare an să viziteze fostele câmpuri de luptă, unde zac osemintele ostașilor români. “Printre aceștia este cel puțin un sfânt român, care mă cheamă aici”, afirmă Vasile Șoimaru. El repetă de fapt cuvintele unui fost ostaș român care a scăpat din această bătălie sângeroasă, Iosif Niculescu, cu care a avut fericita ocazie să se întâlnească acum câțiva ani.

Acest fost medic în una din unitățile care a luptat la Cotul Donului, i-a relatat cu multe detalii despre ostașii masacrați cu miile, aruncați în gropi comune. Despre eroismul preotului basarabean Popescu, care a refuzat să fugă împreună cu camarazii săi, preferând să rămână pentru a-și încheia slujba de prohodire celor omorâți, atunci când tancurile sovietice erau la orizont... Despre un alt preot care a continuat liturghia sub gloanțele inamice, oferindu-se pe sine ca jertfă... Despre sacrificiul de zi cu zi al ostașilor români, care luptau cu o armă la doi, flămânzi și dezbrăcați...
Vasile Șoimaru:

„Cum am ajuns la românii care au căzut pe frontul de est? Mai întâi am înconjurat România la distanțe de mii de kilometri, ca să ajung acolo la românii care zac în pământul din stepa Donului, din stepa calmucă, mai în nord la Voronej. În ediția a doua a monografiei etno-fotografice “Românii din jurul României” am și un capitol cu acești români care n-au mai revenit acasă. Am lansat prima ediție și în Caucaz, unde sunt zece sate de români, încă de pe la 1750-1800, și am vrut să merg cu această carte și acolo… Primii au venit acolo din Vest, din actuala Voievodina a Serbiei…

Aflându-mă printre acești moldoveni, care și-au păstrat perfect limba și obiceiurile, în ultima seară, când trebuia să revin acasă, după un ceainic de vin și un lighean de plăcinte mâncate la mătușa Vasilița Budurin, discutam cu două doamne mai tinere. Ele mă întrebau de ce zic că suntem români. Am început să le explic că nu este nici o diferență. Ele mi-au spus că este o diferența și cele ce mi-au spus, m-au frapat… Toate celelalte popoare care au luptat aici au venit și și-au înmormântat soldații și doar românii au rămas să zacă în stepă… Asta m-a făcut să-mi schimb planurile și să plec să văd locurile unde a curs circa un milion de litri de sânge românesc…”.

„Mergeam Spre sud, când ajung pe dealul de la Klețkaia, am văzut o cifră magică pe kilometrajul de la mașina mea – 1942, atâția kilometri făcusem eu. Sunt mai puțini până acolo, dar eu am mers prin mai multe sate românești, de pe la Harkov, pe la Universitatea a unde a învățat Hașdeu și am înconjurat mult. Când am ajuns între Klețkaia și Surovikino, în momentul acela cifra îmi arată 1942- ceva simbolic. Anul 1942. Iar eu ajung la kilometrul 1942. Tot în acele clipe mă uit în dreapta și văd pământul roșu. Nu puteam să-mi cred ochilor, cum putea o asemenea coincidență să se întâmple în viața asta?”.

Vă propunem să aflați detalii din interviul cu Vasile Șoimaru, difuzat în cadrul emisiunii Memorial Basarabean de la Radio Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
31,24
Cer senin
Umiditate:35 %
Vint:4,63 m/s
Wed
22
Thu
24
Fri
24
Sat
25
Sun
27
Arhivă Radio Chișinău