În cadrul părții întâi a interviului, Victor Prohin își împărtășește amintirile despre copilăria sa, perioada de studenție, relatează despre vizita lui Nichita Stănescu la Chișinău, vorbește despre cazul cu cartea lui Petru Cărare “Săgeți”, dată la cuțit de cenzura sovietică în anii ”70, etc.

Victor Prohin a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat în 1965, alături de alți colegi scriitori, filologi - Mihai Cimpoi, Gheorghe Ciocoi, Aurel Ciocanu, Ion Vieru, Ion Melniciuc ș.a. Scriitorul își amintește de perioada studenției și de foștii colegi cu multă bunăvoință, presărată pe alocuri cu nostalgie și umor bonom.

Venind la facultate în perioada dezghețului hrușciovist, scriitorul spune că în acele vremuri, prin 1960-68,  la Chișinău puteau fi procurate multe titluri de ziare și cărți românești, iar la Universitate se studiau scriitorii români: “La Chișinău și în alte orașe, era foarte multă literatură românească... În lista de literatură pe care ne-o dădeau profesorii pentru perioada de vară erau mulți scriitori români - din București, Iași, Cluj, etc. În 1968 a avut loc invazia trupelor sovietice și altor țări membre ale Tratatul de la Varșovia, în Cehoslovacia. După aceasta cartea românească a dispărut, fiindcă conducerea din România a condamnat această invazie”.

Vizita lui Nichita Stănescu la Chișinău a rămas o vie amintire în memoria sa. A avut posibilitatea să-l cunoască de aproape, dar și ocazia de a-și demonstra mărinimia și jertfirea de sine, care-l caracterizează:

“Nichita Stănescu a venit în 1976 - la Chișinău erau zilele literaturii sovietice în Moldova. În fiecare an, în una din republicile unionale aveau loc așa-zisele zile ale literaturii sovietice. La propunerea lui Pavel Boțu, la această acțiune au fost invitați și scriitori români. Au venit Nichita Stănescu și criticul literar Mircea Tomuș. Eu sunt prozator, cu Nichita Stănescu au contactat mai mult poeții. Se țineau de el cum se ține albina de un copac înflorit... Când a venit la Chișinău au fost trimise să-l întâlnească câteva domnișoare de la Muzeul de Literatură. Desigur că ele s-au îmbrăcat în straie naționale, au adus pâine și  sare. Când a coborât  din vagon, Nichita Stănescu în primul rând a sărutat pământul...

Am călătorit (împreună) în satul Donici, atunci urma să fie deschis muzeul. Am mers în același autobus. Erau acolo Serafim Saca, Petru Zadnipru, mulți scriitori. Și Nichita Stănescu se uita - ce garduri frumoase au basarabenii! Vorbea în metafore. Era un poet extraordinar!

Nicolae Dabija pe atunci era proaspăt angajat la redacția “Nistru”, unde lucram eu - eram buni colegi. Și când a plecat o delegație de scriitori la Cimișlia, Hâncești, s-a făcut o listă - câți o să încapă în autobus.  Eu eram în listă - dar Nicolae Dabija nu era. El tare vroia să meargă. Eu îi zic: “Nicolae, tu ești poet, du-te în locul meu!” Și Nicolae Dabija l-a cunoscut mai îndeaproape pe Nichita Stănescu, decât l-am cunoscut eu. Nu-mi pare rău că i-am cedat locul lui Nicolae Dabija!”, își amintește Victor Prohin.

Despre criticul Mihai Cimpoi relatează că a fost unul dintre cei mai studioși colegi ai săi -  un adevărat lider pentru viitorii intelectuali: “De la Mihai Cimpoi am auzit pentru prima oară de Nicolae Labiș și de poezia „Moartea căprioarei”. Când a venit la facultate, în biletul pe care l-a tras era ceva despe „Luceafărul”. Examinatorii, Anatol Ciobanu și Faina Cojuhari l-au întrebat: “Da poate ai să ne declami ceva din Eminescu?”. Și el le-a spus pe de rost „Luceafărul”. Și l-au lăsat să spună toate acele 98 de catrene.

Mihai Cimpoi de fiecare dată avea mai multe ziare. Atunci erau ieftine. Și am să spun ziarele pe care le cumpăra - Tinerimea Moldovei, Cultura Moldovei, (apoi Cultura), Luceafărul din România, România Literară, Literaturnaia Gazeta, Moldova Socialistă când avea pagină literară și un săptămânal din Franța, La lettre Fransais. Și Mihai citea toate aceste ziare. Prietenii lui cei mai apropiați, Aurel Ciocanu și Gheorghe Ciocoi, de obicei stăteau unul în stânga lui Cimpoi și altul în dreapta. Și mai totdeauna se așezau undeva în fundul sălii - să nu-i vadă profesorul - și citeau pe rând toate ziarele pe care le avea Mihai Cimpoi. Dar și noi, ceilalți, de asemenea le citeam”, relatează Victor Prohin.

Scriitorul își amintește și despre unele momente triste, când colegi de-ai săi au avut de pătimit din cauza regimului comunist - cum s-a întâmplat cu Octavian Șauga, redactor al volumului “Săgeți”, semnat de poetul Petru Cărare: 

“Un fost coleg de grupă, Octavian Șauga, după ce a lucrat în redacția literară radio, s-a angajat redactor la editură. În acea perioadă Petru Cărare a adus manuscrisul cărții sale de versuri satirice și parodii, “Săgeți”. În toate timpurile o carte de satiră și umor a fost privită ca o carte care odată va exploda. Și redactorii mai cu experiență i-au lăsat această carte lui Octavian Șauga. El era dintr-o familie de intelectuali - părinții lui erau învățători - și nu a vrut să intervină în textul lui Petru. Cărare, care în acea perioadă, alături de Grigore Vieru, Nicolae Sulac, era una din cele mai îndrăgite personalități din Moldova. A citit manuscrisul, unde a văzut câte un cuvânt care nu era în dicționarul lui Macrea, l-a subliniat. Iar în ceea ce ține de conținut, n-a intervenit. Cartea a apărut. Redactorul și autorul au făcut-o pe șmecherii - la acel ciclu de versuri unde se făceau aluziile la Uniunea Sovietică, au pus un subtitlu - Din junglele imperialismului. Dar din acei care au citit cartea - ori de la comitetul central al partidului comunist, ori din altă parte, s-au gândit - de unde să știe Petru Cărare ce se face în junglele imperialismului, că el nici odată n-a fost peste hotare - nici în România n-a fost! Și cartea, peste vreo 10 zile după ce au pus-o în vânzare, a fost scoasă din librării și dată la cuțit. Și din biblioteci a fost scoasă. Acei care au reușit s-o cumpere au profitat. Și eu aveam un exemplar…”, își amintește scriitorul.

Mai multe detalii puteți afla audiind interviul cu scriitorul Victor Prohin  în fișierul audio postat pe această pagină.