MEMORIAL BASARABEAN | Nina Șaptefrați: Spre iarnă, au acceptat unii localnici să-i găzduiască pe basarabeni, dar le puteau oferi doar ocolul animalelor, ca unor dușmani ai poporului... (AUDIO)

  • 23 Mai 12:22
0%
00:00:00
00:00:00

Nina Șaptefrați, invitata emisiunii Memorial Basarabean, este un pedagog cu experiență, care lucrează de aproape 30 de ani la liceul “Vasile Alecsandri”, din Chișinău. Copil al deportărilor – la numai un anișor ea a fost ridicată împreună cu părinții săi și dusă la celălalt capăt al pământului – în Siberia. Adresându-se ascultătorilor tineri, profesoara spune că ceea ce este astăzi datorează Divinității și părinților săi, sfătuindu-i și pe ei să nu uite de părinți. Mesajul este dedicat și memoriei celor plecați în viața veșnică – părinții, unchii, strămoșii și ceilalți care, în opinia Domniei Sale, au o conexiune strânsă cu noi, cei în viață.

Provin dintr-o familie, care s-a format în urma unei mari dragoste. Părinții mei s-au căsătorit când tatăl, Grigorie, avea 30 de ani, era format, pregătit pentru a fi cap de familie și mama, Tatiana, avea 18. Aceasta s-a întâmplat în județul Tighina, satul Gura–Bâcului. Acolo și am văzut lumina zilei în 1948. Am temeiul să mă numesc pașoptistă, fiind născută cu 100 ani mai târziu decât pașoptistul V. Alecsandri, numele căruia îl poartă liceul unde activez de peste 32 de ani. Vă mulțumesc pentru prilejul pe care mi-l oferiți de a vorbi despre părinții mei, pentru că îmi lipsesc mult. Taică-meu anul acesta ar face 30 de ani de când nu mai este printre noi, iar maică-mea – de 20. Părinții au locuit la Tighina, unde tatăl era lucrător la primărie. Mama provenea dintr-o familie înstărită, tatăl fiind numit Toma Bogatu.

Se știa că bolșevicul va merge cu cizma și lumea a luat niște lucruri pe dinainte. Văzând cum derulează evenimentele, după terminarea războiului, tatăl i-a propus mamei să se refugieze în România. Așa au ajuns în Craiova. Dar tatăl a fost arestat acolo, unde ajunsese deja armata roșie și dus într-un lagăr din Donbas. Mama, cu fratele meu mai mare în brațe, s-a întors la Gura –Bâcului, la părinții săi. Deși se știa că cine este luat de bolșevici nu mai revine acasă, iată că tata a fost eliberat peste puțin timp și a revenit acasă. Aceasta s-a întâmplat în 1947. În 48, din marea lor dragoste, am apărut eu. Se bucuraseră părinții că s-au aciuat puțin la vatră. Și iată că în 49, când aveam un anișor și ceva zile, am fost ridicați cu mai multe familii la miezul nopții, pentru a fi deportați.

Taică meu a fost lucrător al primăriei în perioada românească, dar a fost și membru al partidului național-liberal – așa că i-au mai lipit și un pic de politică. Iar mama provenea dintr-o familie de chiaburi. Deci erau niște subiecți nedoriți și dușmani ai poporului. Primii mei pași au fost în vagonul cel întunecos și urât, care ne ducea spre Siberia. Eram mascota vagonului – treceam pe la cei adunați acolo și le spuneam: Nu plânge! Oamenii se bucurau și li se mai potolea durerea”,  povestește doamna Nina Șaptefrați.

Ajunși în Siberia, au fost întâmpinați dușmănos de localnici. Nimeni nu dorea să-i găzduiască și s-au adăpostit în niște construcții din lemne, prin care răzbătea vântul. Spre iarnă, au acceptat unii localnici să-i găzduiască la ei pe basarabeni, dar spuneau că le pot oferi doar ocolul animalelor, ca unor dușmani ai poporului. Pe la jumătatea iernii întâi s-au mai găsit niște case mari, numite barăci, unde se făcea focul, unde au stat. Apoi unii au putut să-și construiască case, povestește Nina Șaptefrați.

Ceea ce făceau basarabenii în Siberia – erau trimiși la tăiat pădure. Toți erau puși să muncească la construcția magistralei Baikal-Amur, bărbații, dar și femei, copiii, adolescenți, cei care puteau mânui instrumentele:

Taică-meu, făcuse armata la români în aviație. Era mecanic de bord – îmi povestea cum a mers în Franța și a adus o escadrilă de avioane... Cunoștea tehnica. L-au observat supraveghetorii – a reparat o beschie de tăiat lemne, a mai făcut nu știu ce – și l-au numit supraveghetor. Nu era scutit nici el de lucru, dar dacă se stricau instrumentele, el le repara. Aceasta l-a ajutat să poată pune o condiție – tatăl meu fiind o fire foarte puternică – a zis să o lase pe mama să stea cu mine acasă, iar el să îndeplinească lucru și pentru ea. Pentru că voiau să mă dea pe la o grădiniță. El venea obosit seara de la lucru și făcea noaptea cozi de topoare. Le prezenta apoi dimineața și zicea – acesta e pentru Tatiana... Apoi, când m-am mai ridicat un pic, rămâneam cu fratele și mama se ducea și ea de-a valma, la tăiat pădure”, își deapănă povestirea invitata emisiunii.

Nina Șaptefrați mai povestește că acolo, în Siberia, părinții săi aveau o grădină, unde cultivau legume. Roșiile nu reușeau să se coacă în verele acelea scurte. Erau puse apoi într-o pânză groasă de pâslă, unde ajungeau până la culoarea gălbuie.

Sora Ninei Șaptefrați s-a născut în anul 1953. A fost botezată și avea mai mulți nași de botez dintre deportații care locuiau în acel cătun siberian – băștinași din Tighina, Tiraspol, etc. Asta a fost puterea basarabenilor – că erau împreună. Aceasta îi ajuta să se țină, iar la sărbători să se adune împreună și să cânte: “Fie pâine cât de rea, tot mai bună-n țara mea”, mai povestește profesoara Nina Șaptefrați,  copil al deportărilor.

Mai multe detalii aflați din interviul din fișierul audio, realizat de Alina Rusu.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
31,24
Cer senin
Umiditate:35 %
Vint:4,63 m/s
Wed
22
Thu
24
Fri
24
Sat
25
Sun
27
Arhivă Radio Chișinău