Marcela Ciubotaru s-a născut în comuna Ciuciuleni, raionul Hâncești, părinții săi, tineri căsătoriți, fiind învățători în localitate. Buneii și chiar străbuneii au fost parte din elitele satului și ale regiunii. Buneii, împreună cu mai multe rude, au fost deportați în 1941, după anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică.

„Barbații au fost despărțiți atunci și trimiși în lagăre din Siberia, iar femeile, cu copii au fost duse în Kazahstan. Bunica mea era cu 5 copii, sora ei - cu 4 , cumnata cu 2. Cei mai mari, cu familiile lor deja, au fost deportați aparte. Deci, istoria familiei mele este istoria întregii Basarabii! Au trecut prin vitregii mari, prin suferințe, prin lipsuri, prin înjosiri. I-au aruncat, poți să spui că, pe nisip. Și-au făcut o odaie în pământ, acoperită cu paie, unde umblau șerpii”, relatează Marcela Ciubotaru.

Pe fratele mai mare al mamei, care la momentul deportărilor terminase seminarul teologic, au încercat să-l facă turnător. I-au promis și privilegii în caz că va accepta, dar l-au și amenințat că vor avea de pătimit rudele, dacă va refuza. Unchiul nu a acceptat să-și denunțe rudele.

„Unchiul, noaptea, i-a șoptit mamei despre aceasta. I-a zis: Mamă, cum să fac acest lucru, doar în jur sunt rudele noastre, cum să le denunț gândurile, dispozițiile lor, ce cred, ce vorbesc? Atunci bunica, care era o fire foarte curajoasă, a spus: „Trebuie să fugim de aici!”, povestește invitata emisiunii.

Marcela Ciubotaru consideră că societatea ar trebui să înalțe un monument acelor mame care au fost trimise în Kazahstan, cu muți copii, fără ajutor, care și-au înconjurat copiii cu o dragoste și protecție deosebită.

„I-au ținut grămăjoară lângă ei - și-au întins mâinile ca niște aripi de îngeri și și-au împărțit inima ca pe o bucățică de pâine la toți, să nu moară de foame. Și i-au păstrat, i-au adus pe toți vii acasă. Nu și-au pierdut nici un copil. Nici sora, nici cumnata. Cred că, probabil, poporul nostru ar trebui să ridice un monument acelor mame. Mai târziu, când a fost al doilea val, unde am fost și eu, a fost la fel. Copiii erau pe primul plan, toată grija, totul era pentru copii - ca să ne aducă acasă, știam că ne vom întoarce acasă”, povestește Marcela Ciubotaru.

Invitata emisiunii relatează și despre valul de deportări din 1949, când a fost trimisă în Siberia la vârsta de un an și 10 luni, împreună cu mama sa, care era însărcinată. Tatăl său, Nicolae Mămăligă, nu a fost luat împreună cu ele, dar a venit din urma familiei în Siberia, deși era îndemnat de activiștii de partid din raion să-și uite soția și fiicele.

„Tata a venit la secretarul de partid și a rugat să i se permită să meargă în Siberia, la soția și fiicele sale. Acela i-a spus - ce-ți trebuie ție o dușmană a poporului, uite câte fete nemăritate sunt în jur. Dar tata a răspuns: „Eu nu vreau ca fiicele mele, când vor crește mari, să zică că tatăl lor a fost un ticălos! A pus biletul de partid pe masă și a plecat. Activiștii nu i-au uitat acest gest”.

Aflați mai multe detalii din emisiunea cu participarea membrei Asociației Victimelor Represiunilor Comuniste, Marcela Ciubotaru, filolog și muzeograf,  accesând înregistrarea de pe această pagină.