MEMORIAL BASARABEAN | Larisa Turea: Cei care au trecut prin înfometare se simt ca bolnavi de o boală rușinoasă. Se simt stigmatizați. Pentru că umilința este unul din sentimentele cele mai dure (AUDIO)
-
06 Martie 2022 09:31
Scriitoarea și publicista Larisa Turea a lansat recent cea de-a treia ediție a cărții sale despre foametea din 1946-47, “Cartea foametei”, în care aduce numeroase mărturii și documente inedite despre acea tragedie a basarabenilor. Autoarea mărturisește că a început a aduna aceste mărturii încă din anii 1970, fără a avea siguranța că le va putea publica vreodată, pe atunci acesta fiind un subiect interzis. Scriitoarea consideră că și astăzi se vorbește puțin la această temă, iar oamenii care au avut de suferit se simt stigmatizați. Totuși, întreaga societate simte nevoia de a reflecta subiectul, de a-l face cunoscut, pentru a se elibera de frica subconștientă care altfel afectează mai multe generații.
“Recent am fost cu echipa de filmare a TVR în satul Căplani, unde am filmat mormintele comunie – ele sunt fără supraveghere. Ca și în multe sate, de altfel. Pentru oameni este o umilință, de care nu pot scăpa. Cineva îmi spunea că cei care au trecut prin înfometare se simt de parcă ar fi fost bolnavi de o boală rușinoasă. Se simt stigmatizați. Pentru că umilința este unul din sentimentele cele mai dure. Este un sentiment care dacă nu-și are ieșire, nu se tratează”, menționează scriitoarea.
Larisa Turea consideră că trebuie să fie instituită o zi de comemorare a victimelor foametei din 46-47, iar numele lor să fie adunate într-o carte a memoriei. La acest lucru ar putea să contribuie societatea civilă, dar totuși este nevoie de un efort la nivel de stat:
“E o chestiune care trebuie totuși rezolvată la un nivel mai înalt. Trebuie să existe o zi de comemorare a victimelor înfometării. Trebuie să existe o mișcare mai intensă în acest domeniu. Într-un sat în care am făcut câteva interviuri, satul Avdarma, de lângă Comrat, există chiar un memorial și un muzeu, unde sunt consemnate toate victimele. Și-mi povestea o doamnă de acolo că a aflat despre faptul că părinții ei au mai avut un copil micuț care abia mergea pe piciorușe când a decedat de foame. Este pentru ea o satisfacție să o găsească pe listele celor care au fost sacrificați, care au fost într-un fel martiri. Pentru că în acest fel viața ei, a unui copilaș de un an și ceva, nu s-a trecut în uitare.
Nu vom ști niciodată care este numărul victimelor. Nu contează atât de mult dacă sunt 300 de mii, cum spun istoricii, sau mai mult. Pentru o națiune este o pierdere chiar și atunci când câțiva oameni mor nevinovați, sunt sacrificați. Este sacrificat un viitor. Să ne imaginăm câți copii de geniu au dispărut atunci. Câți oameni de cultură și de știință n-au mai avut șanse să se împlinească. Este o tragedie de care trebuie să ne amintim. Trebuie să fim un popor cu memorie. Ceea ce deocamdată nu este, din păcate”, menționează autoarea volumului „Cartea foametei”.
Studiind presa timpului și alte documente, Larisa Turea a descoperit că în cadrul alegerilor, care aveau loc în iarna anului 1947, mulți cetățeni au introdus în urnele de vot fițuici, în care semnalau despre ceea ce se întâmplă. Totuși autoritățile au neglijat aceste semnale, există mai multe rezoluții ale instanțelor, în care faptele erau dezmințite, mai spune scriitoarea.
Ascultați interviul cu Larisa Turea în fișierul audio.
