„Granița era foarte aproape de satul nostru, iar Prutul, pe care îl priveam de la distanță, părea un obstacol de netrecut. Eram avertizați să nu ne uităm spre hotar, să nu arătăm cu degetul. Îmi mai amintesc de un moment anume: mergeam la bunica, era în partea de sus a satului, la doar câțiva metri de arătură, unde se afla linia graniței... Era imposibil să ne imaginăm că vreodată vom putea trece de partea cealaltă. Când, în cele din urmă, am trecut Prutul pentru prima dată, emoțiile au fost copleșitoare. Pentru mine, Prutul reprezenta ceva interzis, un simbol al separării noastre de lume”, își amintește invitatul emisiunii despre atmosfera de teamă din acele timpuri.

Influențat în mare parte de către parinții și bunicul său, muzicant înăscut, gospodar, amator de lectură, Nicolae Darie a preluat aceste talente: “În copilărie, muzica a avut un loc special în viața noastră. Bunicul meu era un om extraordinar – muzicant, viorist, sculptor, apicultor – un adevărat meșteșugar. Avea o vioară veche, iar atunci când cânta, atmosfera devenea sărbătorească. Tatăl meu a moștenit dragostea pentru muzică și a transmis-o mai departe. În acea perioadă, radioul era o raritate; dar părinții au procurat un aparat de radio și ascultam Europa Liberă.

Pe lângă muzică, eram pasionat de lectură. Biblioteca satului și cea a școlii au fost locurile mele preferate. Citeam tot ce-mi cădea în mână, de la clasici ruși precum Dostoievski, Gorki și Turgheniev, până la cărți în limba română. Acest bagaj cultural mi-a deschis orizonturile și a contribuit la formarea mea”, povestește actorul Nicolae Darie.

A fost influiențat în perioada studenției la Moscova de întâlnirea cu Simion Ghimpu, care i-a fost profesor de artă oratorică. Dar capitala imperiului totalitar, paradoxal lucru, le-a oferit studenților basarabeni de atunci multe alte întâlniri și descoperiri, care i-au ajutat să-și cultive spiritul de libertate și dragostea pentru cultura națională: “La Moscova, am întâlnit o lume complet diferită. Institutul era plin de studenți talentați din toate colțurile Uniunii Sovietice. Profesorii noștri erau personalități remarcabile, iar printre ei se număra și Simion Ghimpu, care ne-a învățat să vorbim limba română literară. Era un om blând, dar foarte exigent. Ne corecta fiecare greșeală și ne încuraja să citim literatură românească. Îmi amintesc cum mergeam la librăria Drujba din Moscova să cumpărăm cărți. Acolo am descoperit opere de Mihai Eminescu, Ion Creangă și alți clasici români. Acești ani petrecuți la Moscova mi-au modelat nu doar cariera, ci și identitatea. Am înțeles importanța teatrului ca instrument de educare și păstrare a valorilor culturale.”.

După reîntoarcerea la Chișinău, tânărul actor Nicolae Darie era plin de entuziasm și dorință de a demonstra că teatrul poate fi o forță educativă și culturală. Participa la întâlniri cu tineri și studenți de la diferite instituții de învățământ, în care era aplaudat și admirat, mai ales, cu monologul lui Ștefan cel Mare, din piesa Apus de soare, de Barbu Delavrancea, carte pe care i-au dăruit-o un coleg. Aceste rol ulterior, în anii 90, i-a adus consacrarea și rămâne a fi cel mai îndrăgit. Dar, atunci, în perioada comunistă autoritățile striveau orice scânteie de avânt patriotic: “Eram sub supravegherea strictă a autorităților, iar spectacolele care abordau teme naționale sau românești erau imediat interzise. Cu toate acestea, am avut norocul să lucrez alături de mari maeștri ai teatrului din Basarabia, precum Eugeniu Ureche, Valeriu Cupcea și Constantin Constantinov. Una dintre primele mele experiențe importante pe scenă a fost interpretarea monologului lui Ștefan cel Mare din „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Textul mi-a fost dăruit de un coleg care îl adusese din România. Monologul acesta m-a urmărit întreaga carieră. Îmi amintesc că, la una dintre seratele organizate pentru studenți, l-am interpretat cu atâta pasiune încât sala a izbucnit în aplauze. Era o perioadă în care orice referire la istoria națională era considerată un act de curaj.

Au fost încercări de a monta acest spectacol „Apus de soare”, regizat de Valeriu Cupcea, dar a fost oprit înainte de premiera oficială. Autoritățile au considerat că mesajul piesei era „periculos”. Acest episod a fost unul dintre multele obstacole pe care le-am întâmpinat de-a lungul carierei, dar nu ne-am lăsat descurajați. Continuam să promovăm limba și cultura română, chiar și în condițiile dificile ale regimului sovietic”, menționează invitatul emisiunii.

Spiritul tânăr, entuziast, Nicolae Darie l-a păstrat până astăzi și este convins de misiunea deosebită pe care o are actorul, teatrul în general, să facă lumea mai bună. “Este un loc în care sufletul se întâlnește cu adevărul, iar spectatorii au ocazia să reflecteze asupra valorilor și alegerilor din viața lor. Îmi amintesc că, după unele spectacole, publicul venea să ne mulțumească nu doar pentru jocul nostru, ci pentru că le redădeam speranța și curajul. De aceea, cred că teatrul este mai mult decât divertisment – este o necesitate.”, consideră actorul.

Dragostea de muncă, dar și de cultură, artă, moștenită de la părinți și bunici, se manifestă în felul său de a fi, în dragostea de țară, oameni și credința neamului său. Ascultătorilor, cât și spectatorilor săi le dorește cu delicatețe să fie mai atenți unul față de altul, să fie înțelepți și să nu uite să aprecieze ceea ce este prețios în viața noastră, în cultura și istoria noastră. “Această palmă de pământ pe care trăim este o comoară, la fel și limba noastră. Este datoria fiecăruia dintre noi să o păstrăm și să o transmitem generațiilor viitoare”, ne spune cu înțelepciune Nicolae Darie.

Mai multe detalii puteți afla din emisiunea Memorial Basarabean cu participarea actorului de teatru și cinema, maestrului emerit în arte, Nicolae Darie, pe care o puteți audia accesând file-ul audio de pe această pagină.