MEI: Începând de săptămâna viitoare, transportatorii moldoveni vor primi autorizații pentru Ucraina

  • 12 Decembrie 2019 19:47
MEI: Începând de săptămâna viitoare, transportatorii moldoveni vor primi autorizații pentru Ucraina

De săptămâna viitoare, va fi disponibil un număr suficient de autorizații de transport spre Ucraina pentru operatorii moldoveni. Decizia a fost anunțată joi, în urma unei ședințe prezidată la Kiev de Prim-ministrul Republicii Moldova și cel al Ucrainei, transmite MOLDPRES.

Ministerul Economiei și Infrastructurii de la Chișinău a anunțat că la Kiev subiectul autorizațiilor bilaterale de transport a fost abordat în mod special de premierul Ion Chicu, dat fiind faptul că stocul acestora a fost epuizat recent și există cerere din partea transportatorilor moldoveni.

Astfel, ca rezultat al discuțiilor, subiectul autorizațiilor de transport a fost soluționat pozitiv și, de săptămâna viitoare, un număr suficient de autorizații vor fi disponibile pentru transportatorii moldoveni, a precizat MEI într-un comunicat de presă.

La ședința desfășurată la Kiev au mai fost examinate un șir de subiecte care implică decizia Guvernelor celor două state, inclusiv Acordul de liberalizare a transportului rutier și aerian, omogenizarea procedurilor vamale și controlul comun la punctele de trecere a frontierei de stat.

Premierul Ion Chicu, însoțit de mai mulți membri ai Cabinetului de miniștri, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Kiev.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,96
Ceață
Umiditate:95 %
Vint:1,03 m/s
Sat
9
Sun
11
Mon
5
Tue
7
Wed
12
Arhivă Radio Chișinău